Șefa campaniei social-democraților din Botoșani, Doina Federovici, a declarat că supărarea PNL privind publicarea sondajului în care 77% dintre botoșăneni se declarau împotriva candidaturii lui Mihai Țurcanu pe lista PNL în locul lui Mircea Diaconu, este nejustificată.
„Am văzut că cei de la PNL sunt foarte supărați că 77% dintre botoșăneni sunt împotriva candidaturii fratelui domnului Țurcanu pe listele PNL, în locul maestrului Mircea Diaconu. Dar asta înseamnă că restul de 23% nu sunt împotrivă, ceea ce este cu mult peste scorul PNL la nivel național, care e în jur de 14-15%. Deci nu ar trebui să fie supărați”, a subliniat senatoarea Doina Federovici.
PSD a prezentat o realitate, nu o opinie politică
Mai mult decât atât, șefa de campanie a social-democraților spune că PSD a prezentat o realitate de interes public, pe care nu a comentat-o în niciun fel. Deci dacă PNL atacă acel rezultat, înseamnă că îi atacă pe botoșănenii care au participat la sondaj. „În fond, domnul Țurcanu se supără pe botoșăneni. Noi nu am prezentat în acel sondaj opiniile PSD, ci punctul de vedere al cetățenilor din județul nostru. Noi, ca partid, nu am spus nimic rău despre candidatul PNL, nici că ar fi incompetent, nici că ar fi rudă cu președintele CJ, nici că nu ar fi bun pentru Parlamentul European. În schimb, cei de la PNL ne-au acuzat pe noi de tot felul de lucruri. Noi însă ne-am abținut și am prezentat doar ceea ce spun botoșănenii. Deci problema domnului Țurcanu nu e ce spune PSD, ci ceea ce spun locuitorii acestui județ”, a subliniat Federovici.
PNL a mistificat declarațiile lui Mircea Diaconu
Senatoarea a mai adăugat că maestrul Mircea Diaconu nu a negat niciodată că fratele lui Florin Țurcanu nu a fost pus pe lista PNL în locul său și că PNL a încercat să mistifice declarațiile actorului. „Domnul Mircea Diaconu a avut decența de a nu-l ataca pe cel care a fost pus în locul său pe listele PNL. Este adevărat că liberalii au pretextat că dacă ANI ar fi respins candidatura lui Mircea Diaconu, nu ar mai fi avut lista de candidați completă și, pe cale de consecință, nu ar mai fi avut oameni în secțiile de votare. În realitate, această condiție este doar pentru alegerile locale. La europarlamentare nu era nevoie de o listă completă de candidați pentru a avea reprezentanți în secțiile de votare. Dar chiar această minciună arată că PNL nu a procedat cinstit față de fostul lor vicepreședinte, Mircea Diaconu, și că acolo a fost un joc de culise, în urma căruia fratele lui Țurcanu a urcat pe un loc eligibil”, a explicat șefa de campanie a PSD Botoșani. Aceasta a mai atras atenția că în comunicatul PNL, afirmația că Țurcanu nu ar fi fost pus pe listă în locul lui Diaconu nu e încadrată în ghilimele, ceea ce înseamnă că nu îi poate fi atribuită popularului actor.
Cei de la PNL spun că „albul e negru”
Doina Federovici a mai spus că e de neînțeles demersul PNL de a neaga evidența faptului că Mihai Țurcanu nu ar fi urcat pe lista locurilor eligibile în locul lui Mircea Diaconu. „Nu înțeleg demersul PNL de a nega o realitate limpede ca lumina zilei. Lucrurile sunt foarte clare: domnul Mihai Țurcanu a urcat pe un loc eligibil pe lista PNL după ce a fost scos domnul Diaconu. Așa s-au întâmplat lucrurile! Dacă Mircea Diaconu rămânea pe lista PNL, domnul Mihai Țurcanu ar fi fost pe locul 8, nu pe locul 7 cum e acum. A nega acest lucru e ca și cum ai spune că albul e negru”, a precizat senatoarea PSD.