În fiecare an, pe 14 iunie se marchează Ziua Internațională a Donatorului de Sânge. Fii și tu unul dintre cei care salvează o viață! Donează sânge în perioada 17-27 iunie 2014 la Centrul de Transfuzii (lângă Spitalul Județean) și poți fi posesorul unui SMARTPHONE sau a unei TABLETE!
Campania se adresează tuturor tinerilor între 18 și 35 de ani din Botoșani care sunt invitați să dea speranță la viață celor care au nevoie!
Donează sânge în această perioadă și te așteptăm zilnic, între orele 14.00-16.00 la sediul PNL din Str. Teatrului, nr. 16 cu carnetul de donator pentru a completa un talon de participare la campanie și poți fi posesorul unui smartphone Samsung Galaxy S3 mini și a unei tablete Galaxy Tab 3 7.0 de ultimă generație!
Startul campaniei “Ai donat sânge, ai salvat o viață” a fost dat chiar de tinerii liberali care au donat sânge, în cursul zilei de vineri și dorim să atragem cât mai mulți donatori din rândul tinerilor pentru a contribui la salvarea unei vieți.
Îngrijorătoare sunt și statisticile care indică că doar 1,7% din populația României donează sânge într-un an. Această proporție este de peste trei ori mai mică decât media europeană și ne plasează pe penultimul loc în Europa la numărul de donatori, înaintea Albaniei.
Popularizarea campaniei a început deja de sâmbătă în mediile de socializare, https://www.facebook.com/TnlDoneazaSange?ref_type=bookmark și sperăm ca și mass-media locală, atât scrisă cât și on-line să contribuie la susținerea acestui demers al tinerilor liberali botoșăneni.
Departamentul de Comunicare al TNL Botoșani