PNL a început, marți, consultările interne cu privire la șefia partidului, a declarat președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis.
„Începem astăzi o serie de întâlniri regionale în care am dorit să-i invit pe cei care candidează la președinția partidului să-și expună gândurile, iar colegii din partid să vină cu întrebări, cu diferite sugestii, deci pe scurt o consultare internă în vederea pregătirii pentru congresul partidului de la sfârșitul lunii", a spus Iohannis, la Palatul Parlamentului, informează AGERPRES.
El a spus că dorește să vorbească cu liberalii despre unificarea dreptei, aderarea PNL la ALDE, candidatul la prezidențiale. „Vreau să subliniez importanța competiției interne din partid pentru alegerile care vor fi pentru președinte și pentru funcțiile de vicepreședinți", a spus Iohannis.
Liderul PNL și-a exprimat speranța ca la aceste consultări să fie prezent și senatorul PNL Ioan Ghișe, care și-a anunțat candidatura la șefia partidului.
Pe de altă parte, el a arătat că nu este îngrijorat de faptul că fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, ar putea reveni în cursa pentru prezidențiale, afirmând că vede această competiție ca fiind deschisă și că nu vrea să o închidă el artificial. Consultările în PNL se vor desfășura și în teritoriu. Sursa: realitatea.net