Dorohoi News Logo

Doina Federovici: „Banii obținuți din vânzarea certificatelor de emisii de gaze trebuie folosiți în proiecte care îmbunătățesc viața oamenilor”

Doina Federovici senat

Senatorii au aprobat un proiect de lege care prevede, printre altele, ca din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră să se cumpere microbuze pentru elevi.

Proiectul de lege are ca obiect completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011, în sensul repartizării pentru anul 2014 a unor sume obţinute din vânzarea la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Astfel, prin aprobarea alocării Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a sumei de 90300 mii lei, se are în vedere achiziţionarea unor microbuze, după cum urmează:
- Pentru transportul elevilor: un număr de 300 de microbuze tip 16+1 locuri şi 100 de microbuze 28+2 locuri
- Pentru dotarea unităţilor administrativ teritoriale în vederea asigurării mijloacelor de transport unităţilor de învăţământ preuniversitar care au în structură şi secţii club sportiv şcolar, necesare deplasării sportivilor şi colectivelor tehnice aferente la competiţiile sportive: un număr de 65 de microbuze 16+1 locuri.

Prin alocarea sumei de 20600 mii lei pentru Ministerul Tineretului şi Sportului se are în vedere achiziţionarea unui număr de 100 de microbuze în vederea asigurării mijloacelor de transport unităţilor aflate în subordinea acestuia, necesare deplasării sportivilor la competiţii.

Şi Ministerul Educaţiei Naţionale va primi suma de 20100 lei, necesară pentru achiţionarea a 68 de microbuze 16+1 locuri şi 28 de microbuze 28+2 locuri.

„Aceste microbuze vor fi utilizate exclusiv la transportul elevilor în vederea asigurării egalităţii de şanse şi sporirea accesului la educaţie şi a ridicării gradului de pregătire al elevilor. Important este ca acești bani, deloc puțini, obținuți din vânzarea certificatelor de emisii, să fie folosiți în proiecte care să rezolve probleme concrete, contribuind astfel nemijlocit la îmbunătățirea vieții oamenilor. Impactul social pozitiv al acestor investiţii se va manifesta şi asupra comunităţilor locale prin creşterea gradului de implicare şi responsabilizare a acestora. Trebuie precizat faptul că şi în acest an au fost achiziţionate 600 de microbuze care urmează să fie distribuite prin ordin comun al Ministerului Dezvoltării şi al Ministerului Educaţiei ", a declarat senatorul PSD Doina Federovici.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web