Dorohoi News Logo

Conferinţe judeţene ale PSD, simultane în toată ţara

congres-PSD-ponta

În această după amiază, toate organizaţiile PSD din ţară vor avea Conferinţe Judeţene, la aceeaşi oră, iar toate rezoluţiile acestor Conferinţe vor fi transmise Congresului Extraordinar de la Alba Iulia.

„Conferința va avea un cadru oarecum special, în sensul că aceste conferințe sunt organizate la nivel național în aceeași zi și la aceeași oră și într-o legătură permanentă cu staff-ul de conducere al PSD care se află la Alba Iulia. După terminarea conferinței, la 17:30 încep lucrările congresului extraordinar al PSD care are drept scop validarea rezultatelor obținute în scrutinul intern privind candidatura lui Victor Ponta la președinția României”
, a declarat Gheorghe Vâzdoagă.

 „Noi vom fi conectați direct la Alba Iulia și hotărârea conferinței județene va fi transmisă de președintele executiv, domnul Ovidiu Portariuc, direct congresului. Fiind o premieră, eu personal am emoții, să nu se întâmple vreo desincronizare sau vreo defecțiune tehnică dar sper că nu se va întâmpla lucrul acesta”, a mai spus Vâzdoagă.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web