Dorohoi News Logo

Deputatul Verginel Gireadă despre plecarea lui Zmău: „Este imoral să pleci doar pentru că ți s-au promis funcții”

Gireadă-Verginel

Referitor la decizia domnului Dumitru Zmău, consilier județean ales pe listele PNL la alegerile locale din 2012, de a își declara apartenența la o altă formațiune politică, doresc să fac următoarele precizări:

„Într-adevăr am fost unul dintre cei care l-au susținut pe domnul Zmău pentru un loc eligibil pe lista de consilieri județeni, deoarece, prin natura meseriei avute, am considerat că este o persoană echilibrată, loială, integră, cu coloană vertebrală. Drept urmare, cu eforturile cumulate ale membrilor PNL, acesta a ajuns consilier județean. Este incorect și imoral ca la jumătatea mandatului să îți iei bagajul și să pleci doar pentru că ți s-au promis funcții. Gestul acestuia este incalificabil pentru că, indiferent dacă ești la putere sau în opoziție, trebuie să rămâi loial și solidar cu partidul care te-a susținut pentru a ocupa un post în administrația județeană. De aceea, dezaprob decizia acestuia de a părăsi Partidul Național Liberal și cu atât mai mult, de a se alătura așa-zișilor liberali care acum formează Partidul Liberal Reformator.”,
a transmis printr-un comunicat de presă deputatul Verginel Gireadă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web