Dorohoi News Logo

Foşti sau actuali aleşi locali, declaraţi incompatibili. Printre ei se află și doi botoșăneni

aleşi locali, declaraţi incompatibili

Un consilier local din județul Botoșani, dar și un fost consilier județean, au fost găsiți în stare de incompatibilitate, conform unor comunicate remise de Agenția Națională de Integritate. Aste vorba despre Mitică Vieriu, consilier local in cadrul Consiliului Local al Comunei Știubieni, județul Botoșani, și despre Ioan Strujan, fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Botoșani.

Potrivit unui comunicat al ANI, citat de Agerpres, Monica Elena Anton, viceprimar al oraşului Piatra Neamţ, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iunie 2012 - 26 aprilie 2013, întrucât a deţinut simultan cu funcţia publică şi calităţile de avocat şi practician în insolvenţă.

Gheorghe Vasiloiu, consilier judeţean în Neamţ, a fost declarat în incompatibilitate întrucât, la dată de 28 august 2008, societatea comercială în cadrul căreia a deţinut funcţia de administrator - membru în consiliul de administraţie şi în cadrul căreia deţine calitatea de asociat a încheiat cu CJ Neamţ un contract de asociere pe o perioada de 5 ani, prin care a fost alocată suma de 108.000 lei/lună până la data de 31 decembrie 2008 şi suma de 90.000 lei/luna începând cu data de 1 ianuarie 2009.

Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui că Mitică Vieriu, consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Știubieni, județul Botoșani.
 
Conform Agenției Naționale de integritate, Mitică Vieriu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât a participat la deliberarea și adoptarea hotărârilor Consiliului Local al Comunei Știubieni, în baza cărora a fost încheiat și, respectiv, prelungit Contractul de concesiune între Primăria Comunei Știubieni și Cooperativa Agricolă "Malurile Bașeului", în cadrul căreia soția consilierului local deține funcția de administrator și calitatea de membru cooperator fondator, cu o cotă de participare la beneficii de 11,111%.

Astfel, Mitică Vieriu a încălcat dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora "Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local" și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […] ", informează ANI.

Ioan Strujan, fost consilier judeţean în Botoşani (28 februarie 2011 - 20 iunie 2012), s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier judeţean, societatea comercială în cadrul căreia a deţinut funcţia de administrator a încheiat contracte de prestări servicii cu CJ Botoşani şi instituţii din subordine.

De asemenea, au mai fost declaraţi în incompatibilitate: Alin Bănică Stanciu, primar al comunei Izvoarele, judeţul Giurgiu; Ioan Vesa, primar al comunei Brazii, judeţul Arad; Sorin Avram, viceprimar al comunei Leşu, judeţul Bistriţa-Năsăud; Gheorghe Săndulescu, consilier local în comuna Stejaru, judeţul Teleorman; Ion Hornea, consilier local în comunei Tâmnă, judeţul Mehedinţi; Leon Gabriel Georgescu, consilier local comuna Dobreşti, judeţul Argeş; Petru Albai, fost consilier local în municipiul Caransebeş; Costel Măru, consilier local în comuna Tănăsoaia, judeţul Vrancea; Iancu Petre Petricioaia, consilier local în oraşul Rosiorii de Vede, judeţul Teleorman. Sursa: cotidianul.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web