Candidatul PSD este apreciat pentru faptul ca este român get-beget, iar în opinia multor botoşăneni cea mai înaltă funcţie a statului român ar trebui ocupată de un conaţional. „Ponta e de-al nostru. E român!” (pensionara, urban); „Ponta e român, Iohan is e neamţ şi oamenii nu vor fi de acord ca un străin să ne conducă ţara” (tânăr, rural). Mai mult, Ponta e apreciat că nu şi-a vorbit de rău ţara în faţa străinilor, cum a făcut Macovei în timpul referendumului din 2012 sau Iohannis când a contestat candidatura unei românce la poziţia de comisar european pentru Dezvoltare Regionala.
Victor Ponta ştie să conducă România
Botoşănenii consideră că un avantaj al lui Victor Ponta faţă de ceilalţi candidaţi este că ştie cum să conducă ţara, ca urmare a experienţei dobândite în funcţia de prim-ministru. Ştie cum funcţionează instituţiile, cum trebuie procedat în relaţiile internaţionale, cum poate fi menţinut echilibrul economic. Deşi mai sunt multe lucruri de facut, faptul ca economia României a fost stabilizată e dovada că Victor Ponta a ştiut cum să ţină frâiele ţării în mâna. „Ştie ce trebuie facut, poate continua să-şi respecte promisiunile” (pensionar, rural); „Deja lumea îl cunoaşte foarte bine pe Ponta, adica şi-au facut o părere despre el. Despre Iohannis, nu ştim nimic” (Tânara, urban); „Ponta are mai multă experienţă politică” (Femeie, urban).
Ponta - justiţie socială ş¬i stimularea locurilor de muncă
Viziunea economica a lui Victor Ponta a avut în centru o justiţie socială prin care s-au reîntregit aproape toate veniturile tăiate în timpul guvernării PDL. De asemenea, Ponta a fost interesat de diminuarea taxelor la angajatori (scăderea CAS şi eliminarea sau comasarea a 100 de taxe) pentru a stimula crearea de locuri de muncă. „Cel puţin Ponta ne-a dat ceva, nu mult, dar nu a tăiat” (Pensionară, urban); „Ponta ne-a dat înapoi ce ne-au luat ceilalţi” (Bărbat, rural).
Victor Ponta, alături de Botoşani
Oricât de multe i-ar reproşa unii lui Victor Ponta, marea majoritate a botoşănenilor admite că acesta este premierul care a alocat cei mai mulţi bani pentru judeţ, din ultimii 20 de ani. Sunt multe proiecte aprobate de pixul lui Victor Ponta: DN Botoşani-Suceava, reabilitarea a circa 460 de km de drumuri, redeschiderea Spitalului Darabani, alocarea a 32 de microbuze şcolare, finanţarea suplimentară pentru Spitalul Judeţean, modernizarea Maternităţii Botoşani. Iar la acestea se adaugă multe alte proiecte de interes local: cămine culturale, şcoli şi licee, gradiniţe, biserici etc.
Klaus Iohannis e neamţ
Chiar dacă exista opinii favorabile despre mentalitatea germană şi produsele nemţeşti, peste 80% dintre botoşăneni consideră ca atribuţiile prezidenţiale de comandant al Armatei Române sau de şef al CSAT nu sunt adecvate pentru un reprezentant al minorităţilor. „Nu e de naţionalitatea noastră” (pensionar, rural); „Mulţi spun ca e neamţ... Ardealul o să-l pierdem datorită lui... cum fac ungurii acum, vor autonomie şi noi nu vrem aşa ceva”. În plus, botoşanenii consideră că un reprezentant al minorităţilor va fi în primul rând preocupat de interesele minorităţii sale şi abia apoi de cele ale majorităţii.
Primarul e bun la primarie, nu la Preşedinţie
Susţinătorii lui Iohannis încearcă să prezinte activitatea primarului Iohannis de la Sibiu că o dovadă a capacităţii acestuia de a administra ţara. Alegătorii din Botoşani sunt însă inteligenţi şi fac bine diferenţa între conducerea unei primării şi conducerea unei ţări: „Nu are pregătirea care trebuie pentru un preşedinte de ţară” (tânaăa, urban); „E bun pentru administraţie în oraş, dar nu pentru administraţia ţării” (tânăr, rural); „trebuia să rămână la Sibiu” (pensionar, urban); „E bun, dar nu de Preşedinte” (tânără, urban). Primarul e în general orientat pe administraţie, în timp ce Preşedintele răspunde şi de securitate naţională, de reprezentarea la nivel internaţional sau de medierea între puterile statului. Românii au mai trait experienţa cu un primar ajuns preşedinte (T. Băsescu) şi ştiu bine care sunt neajunsurile. „A mai fost unul primar care s-a văzut preşedinte ş ia dat cu noi de pământ” (Bărbat, rural)
Iohannis - politica „fiecare pentru el”
Programul economic propus de Iohannis are la bază principiul „Fiecare pentru el şi scapă cine poate”. În esenţă, această viziune economică îi avantajează pe cei foarte bogaţi şi măreşte discrepanţele sociale. În plus, în echipa lui Iohannis se află liderii PDL care au condus politica de austeritate şi de tăieri de venituri: Videanu, Blaga, Roberta Anastase, Boc etc.
Klaus Iohannis, mai aproape de Sibiu
Este firesc ca Iohannis sa fie preocupat în primul rând de dezvoltarea zonei Sibiului, nu doar pentru ca acolo este primar, cât mai ales că în acea parte a ţării se află cei mai mulţi membri ai minorităţii germane pe care o reprezintă în aceste alegeri. (Acest material aparţine PSD Botoşani. Testimonialele prezentate în articol sunt extrase dintr-o cercetare calitativă realizată de Piar Media la comanda PSD Botoşani)