Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar odată cu ele copiii îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Senatorul Doina Federovici a organizat la finalul săptămănii trecute o acţiune în cadrul căreia au oferit copiilor de la grădinițele din Corlăteni, Carasa și Dimăcheni dar și celor din clasele I-IV de la școlile din Corlăteni, Vlădeni, Dimacheni, Carasa și Podeni câte un cadou. Pentru câteva ore bune, senatorul Doina Federovici a fost ajutorul lui Moş Crăciun, deplasându-se în aceste localităţi de pe raza colegiului Dorohoi – Flămânzi oferind celor peste 400 de copii dulciuri, fructe, sucuri dar şi jucării specifice sărbătorilor de iarnă. Prezenti la eveniment au fost si primarii de Dimacheni si Corlateni, domnii Cojocariu Stefan si Butincu Valentin.
„Întotdeauna, alături de copii, simţim că suntem mai buni, mai generoşi. Ei ne dau puterea de a merge mai departe, copii sunt motivul pentru care trăim cu adevărat. De aceea zâmbetul şi mulţumirea de pe chipul unui copil este cea mai mare bogăţie. M-am simţit un om foarte bogat, gestul meu fiind răsplătit cu zâmbetele acestor minunaţi copii. La rândul lor aceştia au tinut în mod deosebit să-mi întoarcă gestul, oferindu-mi cele mai frumoase colinde specifice acestor sărbători”, a declarat senatorul Doina Elena Federovici.
Acțiunile vor continua și în perioada următoare, senatorul Doina Federovici dorind să aducă bucuria Crăciunului mai aproape de câți mai mulți copii.