Dorohoi News Logo

Elena Udrea s-a suspendat din PMP

Udrea

Elena Udrea s-a suspendat, joi seară, din Partidul Mişcarea Populară, potrivit România TV. Elena Udrea a fost adusă, joi, cu mandat la DNA şi pusă sub urmărire penală şi control judiciar.

Elena Udrea este urmărită penal în Dosarul Microsoft şi a fost pusă de procurorii DNA sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 29.01.2015 până la data de 29.03.2015. Udrea este acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere şi nu are voie să părăsească municipiul București, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului.

Elena Udrea este acuzată de procurorii DNA că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că procurorii i-au adus la cunoştinţă Elenei Udrea că este urmărită penal şi i-au prezentat acuzaţiile.

Potrivit unor documente ale procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Elena Udrea, fost ministru, în prezent deputat, era obligată să îşi declare averea, însă aceasta nu a notat, în declaraţiile de avere din 2010, împrumuturile acordate de fostul său soţ, Dorin Cocoş, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL, în condiţiile în care Udrea declara încasarea de dividende de la această societate.

„Având în vedere obligaţia legală de a-şi declara averea, faptul că, în perioada 2009 - 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achiziţionarea mai multor bunuri imobile a căror valoare depăşeşte veniturile obţinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactică se prezumă că aceasta a utilizat veniturile din alte surse - împrumuturi, dividende, asumându-şi răspunderea pentru provenienţa acestora", se arată în documentele citate.

Potrivit Legii 656/2001, dobândirea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, constituie infracţiunea de spălare a banilor. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web