În urma unor numeroase sesizări primite la cabinetul parlamentar, senatorul Doina Federovici a adresat în ședința de azi a Senatului o întrebare ministrului apărării naționale, domnul Mircea Dușa.
Obiectul acestei întrebări îl reprezintă faptul că pensionarii militari nu beneficiază de indexările/majorările acordate de Guvern tuturor categoriilor de pensionari, aceștia fiind singurii pensionari din România cu pensiile „înghețate”.
În acelaşi timp, pensionarii militari solicită precizări privind modul de calcul a drepturilor de pensie după principiul contributivităţii, având în vedere faptul că perioadele de muncă în condiţii speciale şi/sau deosebite nu au fost luate corect şi complet în calcul la stabilirea acestor drepturi de pensie și există o clară discriminare între militarii ieşiţi la pensie până la 31.12.2010 pe Legea nr. 164/2001 şi au avut pensiile diminuate în urma procesului de recalculare/revizuire şi cei cu pensii crescute sau ieşiţi la pensie începând cu 01.01.2011 (pe Legea 263/2010).
Un alt aspect sesizat ministrului apărării naționale este existența unor decizii de pensie succesive cu cuantumuri diferite calculate pentru același beneficiar, după decizia prin care s-au stabilit drepturile de pensie inițiale.
“Consider acest lucru o inechitate, mai ales că cea mai mare parte a pensionarilor militari a fost afectată de măsurile austere ale guvernării Boc-Băsescu, veniturile lor fiind diminuate în mod drastic. ” a declarat senatorul Doina Federovici.
La această întrebare ministerul apărării națioanale are un termen de răspuns de 30 de zile.