Dorohoi News Logo

Ion Iliescu, declarație bombă

Ion Iliescu, declarație bombă

Fostul președinte Ion Iliescu a dezvăluit într-un interviu acordat Der Spiegel că el a aprobat „în principiu", în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie.

„Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie", afirmă Ion Iliescu într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând că a aprobat solicitarea „în principiu", detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese director al Serviciului de Informaţii Externe, iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională, relatează Mediafax în pagina electronică.

Iliescu a precizat că el a aprobat doar „o locaţie" destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie. „Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO", a explicat Iliescu, preşedinte în perioada 22 decembrie 1989-1992, 1992-1996 şi 2000-2004. „Noi nu am avut nicio interferenţă asupra activităţilor desfăşurate de Statele Unite în acea locaţie", a explicat fostul preşedinte. Integral pe cotidianul.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web