Dorohoi News Logo

Senatorul Doina Federovici: Olimpicii internaționali se vor înscrie, fără examen, pe locuri finanțate de la buget

Doina Federovici senat

Senatul a aprobat azi modificarea Legii educației naționale cu un nou articol care precizeaza că în cadrul metodologiei proprii, instituțiile de învățământ superior stabilesc facilități sau condiții speciale referitoare la admiterea candidaților la programe de studii universitare de licență, care au obținut în perioada studiilor liceale distincții la olimpiadele școlare și/sau la alte concursuri naționale sau internaționale.

„Candidații la studiile universitare de licență, care au obținut în perioada studiilor liceale distincții (premiile I, II, III sau mențiune) la olimpiadele școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației Naționale vor beneficia de dreptul de a se înscrie, fără susținerea examenului de admitere, pe locuri finanțate de la bugetul de stat, pentru un program de licență, masterat sau doctorat” a declarat senatorul Doina Federovici, coinițiatorul acestui proiect de lege.

În aceeași ordine de idei, elevii de liceu olimpici internaționali vor beneficia de bursa „Meritul Olimpic” pe toată durata studiilor liceale și universitare dacă se menține performanța. Bursele se vor acorda din fonduri bugetare, din bugetul Ministerului Educației Naționale.

„Această inițiativă de implementare a unui program național de acordare de facilități și condiții speciale acestor tineri în toate instituțiile de învățământ superior, respectiv dreptul de a se înscrie, fără susținerea concursului de admitere, pe locuri finanțate de la buget, este necesară și vine în ajutorul tinerilor cu potențial de a ajunge adevărate valori ale României” a precizat senatorul social democrat.

Senatul a fost camera decizională iar legea va merge la promulgare la Președintele României.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web