Dorohoi News Logo

„Vrem primari aleși în două tururi!” - Aproape 40 de ONG-uri cer modificarea legii alegerilor locale

alegeri locale

Aproape 40 de ONG-uri cer, într-o scrisoare deschisă, modificarea legii alegerilor locale astfel încât primarii să fie aleși în două tururi.

Reprezentanții ONG-urilor argumentează că sistemul majoritar de vot în două tururi este în avantajul cetățenilor întrucât oferă reprezentativitate și legitimitate, șanse egale pentru partide noi și independenți, spațiu pentru crearea consensului, se arată în scrisoarea deschisă.

Reacția organizațiilor vine după ce Comisia de Cod Electoral a respins amendamentele care ar fi făcut posibilă alegerea primarilor în două tururi. Legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale a fost modificată în 2011 pentru a introduce alegerea primarilor într-un singur tur, la inițiativa PDL cu ajutorul PSD.

Organizațiile acuză actuala majoritate parlamentară că ”profită” de situațiile de putere în care se află.

„În condițiile în care parlamentării au adoptat recent o serie de modificări legislative ce pot improspăta politică românească, menținerea alegerii primarilor dintr-un singur tur cu cel mai mare număr de voturi obținute va anula practic mare parte din efectele benefice ale acestor schimbări. Chiar dacă va fi posibilă formarea de noi partide cu doar 3 oameni iar condițiile de înscriere în alegerile locale se vor relaxa, turul unic va face că cei mai mulți dintre actualii primari să rămână în funcții și, implicit, puterea politică să se mențină și să ajungă tot la partidele-sistem existențe”, au motivat cele 40 de ONG-uri într-un comunicat.

Astfel, organizațiile cer partidelor parlamentare ”să demonstreze că au învățat lecțiile ultimelor alegeri, care au arătat că alegătorii nu doresc concentrarea puterii în mâinile acelorași partide”.

Proiectul de lege menționat se află, în prezent, la Comisia de Cod Electoral, urmând să plece către Camera Deputaților care este for decizional. Astfel, încă mai este timp pentru amendarea propunerii legislative și introducerea celui de-al doilea tur pentru alegerea primarilor.

„Într-o democrație veritabilă, puterea politică se obține prin câștigarea onestă și meritată a majorității voturilor alegătorilor, și nu prin alterarea regulilor jocului”, au conchis ONG-urile semnatare.

Senatul a adoptat, luni, cu 114 voturi pentru, 3 împotrivă și 4 abțineri, proiectul de lege privind alegerile locale, astfel încât preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleși într-un singur tur.

Toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti.

Organizațiile semnatare sunt: ActiveWatch, AID-ONG Agenția pentru Informarea și Dezvoltarea Organizațiilor Neguvernamentale, Asociația CIVICA, Asociația E-Civis, Asociația Frontului Negustoresc Obor, Asociația Neuer Weg, Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni ANBCC, Asociația Miliția Spirituală, Asociația pentru Dezvoltare Urbană, Asociația Peisagistilor din România - filiala Bucuresti, Asociația ProDoMo, Asociația România Vie, Asociația Salvați Bucureștiul, Asociația Salvati Dunărea și Delta, Asociația Sens Pozitiv, Asociația ViitorPlus, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociația pentru Relații Comunitare, Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul Rațiu pentru Democrație, Centrul Român de Politici Europene, Comunitatea Uniți, Salvăm!, CriticAtac, Erupție Anticorupție, Expert Forum, Grupul de inițiativă civică "Iașul iubește teii", Grupul pentru democrație participativă Plenum, Grupul pentru Dialog Social, Funky Citizens, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația M.A.S.E. - Media Art & Social Experiment, Fundația TERRA Mileniul III, Liga Oamenilor de Cultură Bontideni, Rezistența Urbană, RPER-Ro "Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie", RPER-Fr "Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie" și SynergEtica.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web