Primarul PSD al comunei Vlăsinești, Lucian Trufin, ca reprezentant în conducerea Asociației Comunelor din România, filiala Botoșani, a prezentat joi 30 aprilie a.c. la Ministerul Agriculturii un memoriu prin care a cerut simplificarea condițiilor privind obținerea subvențiilor agricole pentru asociațiile crescătorilor de animale din toată țara.
„În urma consultărilor pe care le-am avut la nivel local și național cu primarii din cadrul Asociației Comunelor din România am inițiat un proiect pentru reducerea birocrației prin simplificarea normelor de aprobare a cererilor pentru subvențiile agricole acordate pe suprafața de pajiști proprietatea unităților administrativ teritoriale“, a declarat primarul comunei Vlăsinești Lucian Trufin.
Ministerul Agriculturii a emis la începutul lunii aprilie a.c. un ordin prin care reglementa condițiile cu privire la depunerea cererii unice de plată pe suprafața de pajiști permanente de către cooperativele și asociațiile crescătorilor de animale.
Conform ordinului 619/2015, se pot depune cereri pentru obținerea subvenției numai în condițiile în care membrii asociațiilor dețin un card de exploataţie individual sau pe baza adeverinţei eliberate de către medicul veterinar pentru animalele pe care le au în proprietate. Însă, cooperativele crescătorilor de animale se ocupă numai de administrarea pajiștilor care aparțin primăriilor și desfășoară activități de exploatare a acestora și nu dețin ovinele și bovinele, care sunt în proprietatea fiecărui membru al asociațiilor respective.
„Am explicat conducerii Ministerului Agriculturii problemele care pot să apară în aplicarea acestui ordin. Am prezentat proiectul prin care propun eliminarea acestor carduri de exploatație și introducerea procedurii simplificate pentru depunerea cererii numai de către reprezentantul legal al fiecărei asociații de animale. Proiectul a fost preluat de minister și în zilele următoare vor fi modificate condițiile pentru obținerea subvențiilor agricole. Prin acest lucru Guvernul arată că este receptiv la problemele din teritoriu și susține dezvoltarea asociațiilor și cooperativelor crescătorilor de animale“, a completat Lucian Trufin, prim-vicepreședintele Asociației Comunelor din România, filiala Botoșani.