Dorohoi News Logo

Claudia Ţapardel: „Susţin creșterea finanțării europene pentru sistemul feroviar”

Claudia Tapardel
Transportul feroviar e mai ieftin şi mai ecologic, de aceea sunt necesare mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea sa, dar la fel  de important e ca aceşti bani să fie uşor de accesat de către statele membre, precum România, consideră Claudia Tapardel.
 
Eurodeputata PSD, care este raportoare a socialiştilor europeni în dosarul ce priveşte viitorul transporturilor în UE, a susținut în cadrul conferinţei UNIFE (Uniunea Industriilor Feroviare Europene) că există soluţii pentru creşterea finanţării europene în obiective ce ţin de sistemul feroviar, enumerând printre acestea Fondul de Investiţii Strategice şi Fondurile Structurale.
 
„În valoare reală, fondurile europene pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare există, problema intervine la capacitatea de absorbție care trebuie să fie accelerată. Nu numai în România există această problemă. Drumul de la depunerea proiectelor mari de infrastructură feroviară până la finanţarea efectivă a acestora de către Comisia Europeană trebuie să fie scurtat”, a declarat Claudia Ţapardel.
 
Claudia Ţapardel este raportor desemnat din partea S&D pe Cartea Albă privind Transporturile 2011. În această calitate, eurodeputata PSD gestionează peste 600 de amendamentele din partea tuturor grupurilor politice, multe dintre acestea referindu-se la focalizarea investiţiilor pe dezvoltarea infrastructurii europene de transport feroviar. 
 
„Transportul feroviar este o prioritate în strategia europeană privind infrastructura. Durabilitatea şi sustenabilitatea acesteia dar şi impactul redus asupra mediului califică infrastructura feroviară ca dezirabilă în planurile pe termen lung de dezvoltare. Şi România poate capitaliza pe acest trend, mai ales având în vedere că avem nevoie de modernizarea capitală a căilor ferate din ţară”, a specificat Claudia Ţapardel.
 
„Am propus ca în termen mediu să dezvoltăm o strategie europeană pentru un sistem de transport integrat şi multi-modal. Ce înseamnă acest lucru? Că pasagerii europeni sunt încurajați să fie mobili, să călătorească în toată Europa cu un bilet integrat pentru toate sistemele de transport. Cu siguranţă acest lucru va atrage mult mai mulţi călători în sistemul feroviar şi va crea în consecință mai multe locuri de muncă într-un sector care va deveni din ce în ce mai eficient”, a conchis Claudia Ţapardel, membră a Comisiei pentru Transport şi Turism din Parlamentul European.
 
Adunarea Generală a UNIFE a fost organizată la Bucureşti, în compania celor mai importanţi actori europeni din sistemul feroviar, din mediul privat, din rândul decidenţilor europeni şi  din rândul societăţii civile. 
 
Din Parlamentul European au fost prezenţi: Claudia Ţapardel (Comisia pentru Transport şi Turism), Maria Grapini (Comisia pentru Piaţă Internă) şi Iuliu Winkler (Comisia pentru Comerţ Internaţional), Direcţia generală pentru dezvoltare regională, coordonată de doamna comisar Corina Creţu, a fost reprezentată de Dragoş Bucurenci, consilier de comunicare, în timp ce Ministerul Transporturilor din România a fost reprezentat de Iulian Matache, secretar de stat.
politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web