Dorohoi News Logo

Congresul extraordinar al PC a validat fuziunea cu PLR

congresul pc

Congresul extraordinar al Partidului Conservator (PC) a validat, vineri, fuziunea acestei formațiuni politice cu Partidul Liberal Reformator (PLR), pentru a crea noua formațiune - de centru dreapta, de factură liberală - care se va numi Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE).

Tăriceanu și Constantin au semnat protocolul de fuziune a PLR și PC

Președintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, și președintele PC, Daniel Constantin, au semnat vineri, la Palatul Parlamentului, protocolul de fuziune prin contopire a celor două formațiuni politice.

Noul partid politic rezultat din fuziunea PLR-PC va purta, până la următoarele alegeri interne la nivel național, denumirea de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) iar sigla acestuia este "o pasăre în zbor încadrată de 12 pentagrame de culoare galbenă în forma unei elipse incomplete".

Potrivit protocolului semnat, alegerile în cadrul ALDE, la nivel local și național, se vor putea desfășura, pe baza Statutului ALDE, începând cu data de 1 ianuarie 2017.

„Membrilor PLR și PC le este garantată continuitatea vechimii în cadrul Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, rezultat prin fuziune. În acest scop, în 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de înregistrare a prezentului protocol de fuziune, se vor transfera toate evidențele partidelor fuzionate către partidul rezultat din fuziune pentru întocmirea evidenței cumulate a membrilor noului partid în Registrul Național al Membrilor ALDE",
se mai arată în documentul semnat.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web