Dorohoi News Logo

Europarlamentara Claudia Ţapardel a promovat Bucureştiul la Conferinţa Internaţională pe Securitate şi Turism din Paris

Claudia Tapardel

Oraşele din România atrag turişti din toată Europa, care se simt în siguranță alături de rezidenţii români, a declarat Claudia Ţapardel, copreşedinta Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European şi Patrimoniu Cultural din PE, la conferința pentru Securitate şi Turism organizată joi, 26 iune, la Paris.

„Forumul European pentru Securitate Urbană mi-a oferit ocazia să vorbesc participanților la conferinţa „Security an Tourism” despre modelul de succes al Bucureştiului, o Capitală care acţionează din ce în ce mai mult ca un magnet de turişti europeni, inclusiv datorită imaginii pozitive, de oraş sigur, pe care am reuşit să o creăm în Europa”, a spus Claudia Ţapardel.

„Legătura dintre securitate şi turism este privită din ce în ce mai atent de instituţiile europene, naţionale şi locale. Este foarte bine că în cadrul Forumului pentru Securitate Urbană România este reprezentată de Braşov, un oraş cu un potenţial turistic foarte mare. Acesta, inclusiv datorită sentimentului de siguranţă pe care îl emană, poate să fie organizatorul următoarei Olimpiade a Tineretului din 2020 (ediţia de iarnă)”, a declarat europarlamentara PSD.

„Lista cu exemple de oraşe sigure din România pentru turiştii străini poate continua cu Bucureşti, Cluj, Constanţa și multe altele. Bucureştiul, de exemplu, va înregistra până la sfârşitul anului peste 1,2 milioane de turişti, în creştere faţă de anul trecut cu mai mult de 5%. Imaginea de securitate în România trebuie să fie menţinută pentru cei care ne vizitează ţara prin toate eforturile comune ale instituţiilor publice locale şi centrale”, a punctat co-preşedinta Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European.

Mai mult, Claudia Țapardel a menționat că „Europa sigură înseamnă Europa care poate depăşi condiţiile actuale din sectorul turistic. Europa sigură înseamnă mai mulţi turişti şi mai multe venituri pentru cei care au afaceri în turism, lucru care afectează pozitiv şi România”.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web