Claudia Țapardel, copreședintă a Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European, a promovat imaginea României într-un discurs susținut la Forumul European de Turism de la Luxemburg. Eurodeputata PSD a menționat că atracțiile turistice autohtone fac din România o destinație interesantă pentru turiștii care vizitează Uniunea Europeană, fiind un element important al brandului turistic european.
„Pentru a construi un brand turistic unitar pentru Europa, trebuie să găsim metode inovative pentru a promova diversitatea, să oferim turiștilor șansa de a vizita destinații noi, interesante. Mă gândesc în primul rând la exemplul României. Mulți turiști străini care vin în România sunt surprinși să descopere cât de multe locuri frumoase există”, a afirmat liderul social-democrat.
Claudia Țapardel a precizat în discursul susținut la Forumul European de Turism că nu se referă doar la peisajele pitorești ale României, ci și la atracțiile culturale - oferind drept exemplu Festivalul George Enescu.
„Festivalul Enescu a fost atracția culturală principală pe parcursul săptămânilor recente la București. Este unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică clasică din calendarul European, la care participă mari orchestre ale lumii, interpreți virtuoși și dirijori de prestigiu”, consideră Claudia Țapardel.
Potrivit eurodeputatei PSD, un alt exemplu de produs turistic românesc cu potențial extraordinar este Delta Dunării, o destinație care are șanse mari să fie integrată în proiectul-pilot „Destination Europe”, ce urmează să fie inclus în proiectul de buget al UE pe anul 2016, cu o finanțare de un milion de euro pentru promovarea unitară a brandului turistic european.
„Europa rămâne destinația turistică nr.1 în lume doar pentru că și-a stabilit noi obiective de dezvoltare și prosperitate, concretizate prin programe inovatoare. Un astfel de proiect-pilot este inițiativa "Destination Europe", pe care am propus-o în Parlamentul European și care a fost deja aprobată de către comisiile de specialitate”, a mai spus copreședinta Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European.
Claudia Țapardel consideră că este în interesul tuturor actorilor europeni – autorități naționale, instituții europene și operatori din mediul privat – să promoveze produse turistice trans-naționale, care depășesc granițele clasice ale țărilor membre UE.
„Turiștii consideră Europa o destinație extrem de interesantă, un leagăn al diversității culturale și o comoară de atracții istorice. Uniunea Europeană poate ajuta fiecare stat membru să joace un rol activ în definirea și promovarea unui brand european unic al turismului, care poate asigura o creștere economică dinamică pentru toate țările din comunitate”, este de părere reprezentanta PSD în Parlamentul European.
Forumul European de Turism este unul dintre cele mai importante evenimente anuale din Uniunea Europeană pe tema turismului, fiind organizat de țara care deține președinția Consiliului Uniunii Europene - în prezent Luxemburg. Evenimentul găzduiește aproximativ 200 de instituții publice și private la nivel înalt, printre participanți numărându-se miniștri ai țărilor membre UE, reprezentanți ai instituțiilor europene preocupate de domeniul turismului, dar și reprezentanți ai firmelor și operatorilor turistici.
Temele de discuție din acest an sunt „digitalizarea turismului”, promovarea brandului turistic unic prin intermediul produselor tematice trans-naționale și pan-europene, formarea și competențele angajaților din domeniu, precum și îmbunătățirea cadrului administrativ și de reglementare pentru turism.