Dorohoi News Logo

Claudia Țapardel aduce jumătate de milion de euro pentru stoparea risipei de alimente

Claudia Țapardel

Eurodeputata Claudia Țapardel a obținut alocarea a jumătate de milion de euro pentru dezvoltarea practicilor care limitează risipa de alimente în Uniunea Europeană, proiectul pilot propus fiind aprobat de Comisia de Bugete din Parlamentul European. În prezent, între 90 și 120 de milioane de tone de alimente sunt risipite anual în Europa, iar 55 de milioane de cetățeni europeni nu își permit să mănânce zilnic o masă caldă.
 
În cadrul unui discurs susținut în Parlamentul European, Claudia Țapardel a tras un semnal de alarmă în legătură cu risipa de alimente din Uniunea Europeană și a cerut soluții privind redistribuția resurselor alimentare către cei care au nevoie de sprijin.
 
„Aproape un sfert dintre cetățenii Uniunii Europene trăiesc la limita sărăciei. Dintre aceștia, aproximativ 55 de milioane nu au posibilitatea să se hrănească zilnic în mod corespunzător. În același timp, între 90 și 120 de milioane de tone de alimente sunt distruse anual. Europa se transformă într-un tărâm al paradoxurilor, în care risipa devine o obișnuință!”, a afirmat liderul social-democrat.
 
Soluția propusă de Claudia Țapardel presupune alocarea a 500.000 de euro din bugetul Uniunii Europene pentru combaterea risipei de alimente și creșterea ariei de redistribuire a acestora către persoanele aflate la nevoie, care nu-și permit un regim alimentar echilibrat.
 
„Am propus alocarea a unei jumătăți de milion de euro pentru dezvoltarea acelor practici care să limiteze risipa de alimente. Trebuie să ne gândim la tot ceea ce putem face pentru a limita risipa și a folosi resursele pentru familiile sărace care nu au posibilitatea să se bucure de o masă sănătoasa în mod regulat. Este de datoria tuturor statelor membre să lucreze împreună pentru a crește aria de redistribuire a alimentelor”, consideră eurodeputata PSD.
 
Proiect pilot de finanțare propus de MEP Claudia Țapardel se numește „Food redistribution” și a fost aprobat de Comisia pentru Bugete a Parlamentului European. Acesta urmează modelul Băncilor de Alimente care funcționează în Europa de peste 30 de ani și presupune utilizarea de fonduri europene pentru a-i ajuta pe oamenii aflați în situații de excluziune socială din motive financiare să se hrănească adecvat.

„Mesajul meu pentru statele membre ale UE este: opriți risipa de alimente, informați-vă cetățenii, veniți cu soluții pentru a redistribui resursele alimentare, care altfel sunt distruse!", a conchis Claudia Țapardel în discursul susținut în Parlamentul European.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web