Purtătoarea de cuvânt a TSD, Claudia Ţapardel consideră că fostul preşedinte Traian Băsescu aparţine unui trecut al României pe care generaţia tânără nu vrea să îl mai întâlnească. Aceasta a spus că singura veste bună, după 10 ani de mandat Băsescu, ar fi fost renunţarea acestuia la ambiţiile politice şi, eventual, reluarea carierei sale de marinar.
„Am primit cu regret întoarcerea în politică a lui Traian Băsescu. Tinerii din România sigur vor să vadă alte figuri în politică. Traian Băsescu este chipul unui model politic pe care nu ar mai trebui să îl vedem în spaţiul public”, consideră purtătoarea de cuvânt a TSD, Claudia Ţapardel.
„Tinerii din România au nevoie de modele politice, de oameni care s-au luptat pentru ei şi sunt capabili să producă schimbări reale în viaţa lor. Traian Băsescu este cel care îi făcea tâmpiţi pe toţi absolvenţii de facultăţi din România, este cel care nu a dat doi bani pe generaţia tânără din România şi i-a condamnat pe toţi la o viaţă lipsită de perspective. Nu uită nimeni când Băsescu le spunea tinerilor medici să plece din ţară. Este ruşinos să continuăm azi cu astfel de modele”, crede eurodeputata PSD.
Claudia Ţapardel a explicat de asemenea că motivul pentru care Băsescu a reintrat în politică este ridicol.
„Să foloseşti un partid pentru a-ţi rezolva problemele pe care le ai tu cu un trust de presă sau cu opinia publică este tipic Băsescu. În loc să reintre în politică cu o agendă pentru români, Băsescu reintră în politică cu un scop meschin. Cel de a folosi în interes propriu un sistem de partid care să îl ajute să îşi răspândească propaganda”, a mai adăugat Claudia Ţapardel.