Dorohoi News Logo

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu a preluat mandatul de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice

Vasile Dîncu

Viceprim-ministrul Vasile Dîncu a anunţat, la preluarea mandatului de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice, că are ca prioritate a noului program de guvernare modernizarea statului român:

„Eu am venit aici ca să lucrez alături de Dumneavoastră la punerea în practică a unui important obiectiv al Programului Guvernului condus de Dacian Cioloș:  o modernizare accelerată şi ireversibilă a statului - îmi doresc să avem un stat inteligent, care să ia în gestiune România - pentru că în ultima vreme statul s-a retras tot mai mult, a pierdut o parte din forța sa şi, ce este mai rău, o mare parte din încrederea cetățenilor. Nu vreau să ne lăsăm înșelați de teoriile globalizării, statul nu va dispărea ci va trebui sa devină flexibil, adaptabil şi foarte eficient pentru a se adapta mereu unor provocări noi și unei schimbări foarte rapide. Contractul social descris de Rousseau rămâne valabil, iar noi trebuie să nu uităm că statul serveşte cetățeanul, nu oligarhiile care se pot naște în anumite condiții. Vreau să avem funcționari publici bine pregătiţi, mereu aflați în autoperfecţionare şi formare și nu nişte proprietari ai funcţiilor. Îmi doresc funcţionari publici mândri de misiunea lor, acceptând cu convingere coduri etice şi principii deontologice autoasumate şi autoimpuse. Ştiu că nu se poate într-o perioadă scurtă, dar aş vrea ca de azi să începem un proces care să conducă la următorul deziderat: Nu mai trebuie niciodată ca un cetățean să se simtă umilit în fața unui ghişeu.”

„Am preluat astăzi unul dintre ministerele cu cele mai bune rezultate din întreg statul român, mă bazez în continuare pe sprijinul vostru pentru a construi o politică socială eficientă. Am venit să devin ministru, voi încerca să demonstrez că merit acest titlu, nu să mă consider ministru doar pentru că am fost numit în Guvern. Scopul meu este ca, la finalul mandatului, să fiţi mândri că am lucrat împreună, dar mai ales să fiţi mândri de lucrurile făcute împreună”, a mai declarat Vasile Dîncu.

„Domnule viceprim-ministru, veniți nu doar într-un minister, ci într-o adevărată echipă: aici, pe lângă realizarea de programe şi atragerea de fonduri europene, tot ce ţine de  activitatea ministerului, am construit o echipă. Sunt convinsă că veţi avea succes, este o mândrie că avem din nou viceprim-ministru la acest minister, iar colegilor le doresc să rămână aceeași echipă organizată, cu cei mai mulți specialiști din toate ministerele. Vă mulțumesc tuturor pentru ajutorul oferit în acest mandat scurt, dar eficient”, a declarat ministrul Sevil Shhaideh la predarea mandatului.

Semnarea Protocolului de predare-primire a mandatului de ministru al dezvoltării regionale şi administraţiei publice între miniştrii Sevil Shhaideh şi Vasile Dîncu a avut loc miercuri, 18 noiembrie 2015, la sediul MDRAP.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web