Senatorul PSD Doina Federovici a declarat, luni, că parlamentarii botoșăneni de la PDL-PNL și-au bătut joc de proiectul de reabilitare a drumului național 28 B Botoșani – Târgu Frumos.
Aceștia și-au retras propriul amendament la Legea Bugetului pentru acest drum, deși fusese adoptat cu sprijinul voturilor PSD și UNPR din comisiile reunite de buget, finanțe și bănci ale celor două camere ale Parlamentului.
În consecință, județul Botoșani a pierdut finanțarea necesară execuției lucrărilor drumului Botoșani-Târgu Frumos, deși Guvernul Ponta alocase resursele necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate și proiectare pentru acest proiect.
„E rușinos ce au făcut cei de la PDL-PNL! Și-au bătut joc de acest proiect! Prima dată, au refuzat să avem o acțiune comună și au depus un amendament separat de cel depus de parlamentarii PSD și UNPR. Apoi au respins amendamentul nostru, deși prevedea o sumă mai mare. Când a urmat amendamentul lor nici măcar nu au venit să îl susțină în comisii. L-a susținut domnul deputat de Iași Anton Doboș și cu sprijinul parlamentarilor PSD și UNPR am reușit să obținem aprobarea lui. În final însă, cei de la PDL-PNL și-au retras amendamentul adoptat, anulând astfel finanțarea pentru drumul Botoșani – Târgu Frumos. Rușinos!”, a declarat Doina Federovici.
Practic, după ce au refuzat să aibă o acțiune comună cu toți parlamentarii de Botoșani, senatorii și deputații PDL-PNL au depus separat un amendament prin care cereau alocarea a 189,7 milioane lei pentru drumul Botoșani – Târgu Frumos, deși la acel moment exista deja un alt amendament depus de PSD și UNPR care prevedea suma de 201,8 milioane pentru același proiect.
La dezbaterea din comisii, PDL-PNL a respins amendamentul propus de PSD și UNPR, deși acesta aloca o sumă mai mare cu 12 milioane de lei pentru drumul Botoșani – Târgu Frumos. Întrucât pe agendă mai rămăsese doar amendamentul PDL-PNL, cei de la PSD și UNPR l-au votat considerând că este în avantajul județului, chiar dacă suma prevăzută era mai mică. În acest fel, amendamentul PDL-PNL a fost adoptat cu 15 voturi pentru, 12 abțineri și 2 împotrivă.
În final însă, membrii celor două comisii de buget, finanțe și bănci au constatat că amendamentul propus de PDL-PNL nu putea fi aplicat, pentru că indica o sursă de finanțare inoperabilă în acest caz. Ca atare, parlamentarii PDL-PNL au trebuit să își retragă amendamentul, iar drumul Botoșani – Târgu Frumos a rămas fără finanțare.
„Este absolut rușinos ce s-a întâmplat! Drumul Botoșani – Târgu Frumos a fost abandonat, iar județul nostru a pierdut 200 de milioane de lei doar din cauza acestui orgoliu politic nemăsurat al celor de la PDL-PNL. Să le fie rușine! Și-au bătut joc de botoșăneni! Nu doar că au refuzat să acționăm uniți, dar ceea ce au făcut ei separat a fost prost făcut și din cauza asta toți botoșănenii vor avea de suferit. Rușine PDL și PNL!”, a spus Federovici.
Dacă cei de la PDL-PNL ar fi susținut amendamentul depus de parlamentarii PSD și UNPR de Botoșani, care prevedea o altă sursă de finanțare, astăzi drumul Botoșani – Târgu Frumos ar fi dispus de finanțarea necesară pentru execuția integrală a lucrărilor de reabilitare.