Negocierile politice derulate în ultima jumătate de an la Dorohoi are rezultat, după cum au anunţat astăzi liderii organizaţiei judeţene a ALDE (PLR şi PC). Mai exact, „întreaga organizaţie a PNL de la Dorohoi a trecut la ALDE", după cum susţin reprezentanţii organizaţiei.
„Vreau să vă anunţ că organizaţia PNL, consilierii municipali din Dorohoi, şi-au exprimat dorinţa de a intra în ALDE, cu excepţia domnului Bursuc (Constantin Bursuc, n.r.). De decizia lor se ocupă domnul consilier judeţean Ciuştea Dorin, nu vă pot spune numărul lor, dar vă spun că toată organizaţia de acolo, cu excepţia domnului Bursuc", a declarat Dumitru Zmău, vicepreşedintele ALDE Botoşani.
Colegul său de partid, Alexandru Zarug, susţine că anul trecut, când negocia cu Constantin Bursuc trecerea tuturor la PLR erau în jur de 500 de membri.
„Acum ei şi-au dat acceptul să vină la noi, anul trecut era PLR-ul, acum e ALDE. Domnii sunt trei consilieri, un viceprimar", susţine Alexandru Zarug.
Negocierile la Dorohoi durează de mai bine de un an, încă de dinaintea formării ALDE, atunci când fostul viceprimar al Dorohoiului, Constantin Bursuc, cel care s-a considerat trădat de proprii colegi la momentul pierderii sprijinului politic, negocia cu cei de la PLR un transfer politic. Numai că înţelegerea nu a fost concretizată şi în semn de bună-credinţă faţă de PNL, Bursuc şi-a făcut apariţia la PNL cu ocazia următoarei conferinţe de presă.
La anunţul veştii că „500 de membri ai PNL au plecat la ALDE", vicepreşedintele PNL Botoşani, Gheorghe Sorescu, a avut un comentariu ironic: „Care 500? Sunt consilierii locali şi nevestele lor", a susţinut liberalul.
Sursa: stiri.botosani.ro