Guvernul Dacian Cioloș pregătește bugetul pentru alegeri locale în două tururi în iunie 2016. Surse dcnews.ro au dezvăluit că Ministerul de Finanțe lucrează la un proiect pentru rectificarea bugetului pentru alegerile locale 2016.
Guvernul condus de Dacian Cioloș se pregătește de alegeri în două tururi în condițiile în care în 4 mai Curtea Constituțională a României ia decizia cu privire la tururile de scrutin de la alegerile locale, în urma sesizării PNL.
Dacă acum alegerile locale sunt într-un singur tur, PNL le vrea în două. Raportul de forțe în CCR este de 5 la 4 în favoarea PNL-Traian Băsescu față de PSD-UDMR și, așa cum anticipa dcnews.ro în 23 februarie 2016, pisica va fi aruncată în curtea Guvernului tehnocrat.
DCNews sublinia două posibilități când a lansat scenariul:
· prima posibilitate ar fi ca Dacian Cioloș să nu modifice legislația electorală, adică alegerile locale să rămână într-un singur tur, și PNL ar avea o temă de campanie cum a avut la alegerile prezidențiale când Victor Ponta a pierdut pe votul din diaspora, una susținută de decizia CCR.
· a doua posibilitate ar fi ca Dacian Cioloș să se conformeze, să dea OUG pentru alegeri locale în două tururi, fapt care ar dinamita PSD, în sensul în care în turul al doilea electoratul fărâmițat al PNL, cea mai mare teamă a liberalilor, ar urma să se unească.
Informațiile din Ministerul de Finanțe vin să confirme a doua variantă, a unei OUG, chiar dacă inițial a fost refuzată de Dacian Cioloș această variantă. sursa: antena3.ro