Dorohoi News Logo

Un senator botoșănean a anunțat că își va da demisia din parlament

parlament

Şerban Mihăilescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că demisionează din Senat, afirmând că va vorbi doar în plenul Parlamentului despre motivele care l-au determinat să ia această decizie, în ultima sesiune a actualei legislaturi.

„Demisia este depusă. Voi vorbi în plen (joi-nr.) despre motivaţia care a stat la baza acestei decizii", a declarat senatorul Şerban Mihălescu, scrie Mediafax.

Şerban Mihăilescu şi-a anunţat în luna iunie demisia din UNPR. Mihăilescu a deţinut din anul 1990 până în prezent mai multe mandate de parlamentar, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat şi a mai ocupat funcţia de Secretar General al Guvernului, pe vremea Cabinetului Năstase.

El a fost implicat în mai multe dosare. În noimebrie 2014, procurorii DNA l-au pus sub învinuire în Dosarul licenţelor Microsoft, Şerban Mihăilescu fiind suspectat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, pentru fapte comise în perioada în care acesta era ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului (SGG).

De asemenea, în iunie 2012, pe atunci senator UNPR, Şerban Mihăilescu, a fost achitat definitiv de instanţa supremă pentru faptele de primire de foloase necuvenite şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în dosarul în care era acuzat de DNA că ar fi primit necuvenit nouă arme de vânătoare.

Achitarea a venit după ce, în decembrie 2011, instanţa supremă îl condamnase la un an de închisoare cu suspendare.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web