Președintele Partidului Național Democrat, deputatul Daniel Fenechiu, a semnat, astăzi, un protocol de colaborare politică parlamentară și electorală cu Președintele Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu.
PND devine, astfel, primul partid politic din România care a finalizat și parafat un protocol de colaborare electorală cu unul dintre marile partide politice.
Protocolul a fost încheiat având în vedere importanța alegerilor parlamentare, din perspectiva implicării revenirii la putere în România a forțelor politice clientelare, opuse dezvoltării și aflate în conflict cu independența justiției, precum și necesitatea imperioasă de a prezenta cetățenilor în mod exclusiv candidați competenți, aflați deasupra oricăror suspiciuni, care să îndeplinească toate criteriile morale și de integritate.
Prin documentul semnat, PND și PNL și-au luat obligația de a oferi României, după alegerile parlamentare din 2016, un guvern politic stabil, consecvent orientării ireversibile euro-atlantice a țării noastre.
Președintele PND Daniel Fenechiu a declarat că semnarea acestui protocol reprezintă o recunoaștere a potențialului politic al partidului și a arătat că agenda politică și legislativă a PND va fi continuată și după alegerile din toamna acestui an. “Sunt onorat de faptul că PND este primul dintre partidele politice din România care încheie un protocol de colaborare parlamentară și electorală cu PNL. Este meritul miilor de membri PND din toată țara, este meritul tuturor celor care au venit în numele PND având curajul de a începe un proiect politic de la zero și a face o politică românească curată, fără compromisuri și fără derapaje. Relația pe care o construim și consolidăm astăzi cu PNL este una de durată. Noi venim cu zestrea noastră electorală, dar cel mai important venim cu proiectele și capacitatea noastră de muncă. Îi îndemn pe toți cei care fac politică, dar și pe cei care se uită cu atenție la politica românească să fie cu ochii pe PND.” a afirmat Daniel Fenechiu.