Putem relua o guvernare bună pentru județul Botoșani
Fostul prim-ministru Victor Ponta a adresat un mesaj special botoșănenilor cărora le-a transmis să vină duminică la vot pentru a vota soluțiile propuse în Programul PSD - un program care are la bază același model economic aplicat în guvernarea PSD din perioada 2012-2015. Acesta a reamintit botoșănenilor că în acea guvernare s-au luat multe măsuri bune pentru români, dar și în mod special pentru botoșăneni.
„Programul PSD la care am lucrat și eu alături de colegii mei, se bazează pe același model economic din perioada în care am condus Guvernul României. Ca și atunci, vrem ca după 11 decembrie să luăm acele măsuri care pot transfera creșterea economică în buzunarele românilor. Am arătat că se poate să mărim salariile și pensiile, să scădem taxele și, în același timp, sau tocmai din aceste motive, să avem și creștere economică. Îmi amintesc că am luat atunci multe decizii bune pentru județul Botoșani. Sunt convins că un viitor guvern PSD va relua o guvernare bună pentru Botoșani, pentru că aici decalajele de dezvoltare sunt mai mari și e nevoie de mai mult sprijin din partea administrației centrale. Este însă foarte important ca botoșănenii să vină la vot și să voteze PSD. Fiecare vot contează, pentru că decizia se ia la urne, de către români, nu în sondaje”, a declarat Victor Ponta.
Putem avea din nou „Guvernare pentru Botoșani”
Același apel adresat botoșănenilor de a veni la urne pentru a susține programul PSD a venit și din partea președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți. Acesta a spus că până în momentul de față, PSD este singurul partid care a prezentat un program de guvernare elaborat și chiar un proiect de buget pentru anul 2017, astfel încât măsurile să fie puse în aplicare imediat după formarea guvernului, dacă PSD va primi suficiente voturi pentru a forma viitoarea majoritate parlamentară. „Putem avea din nou o guvernare pentru Botoșani, așa cum a fost în timpul Guvernării Ponta când în județul nostru s-au făcut cele mai mari investiții din ultimii 30 de ani. Dar e important ca fiecare botoșănean care apreciază ce s-a făcut atunci să vină duminică și să voteze pentru programul PSD, pentru creșterea de salarii și pensii, pentru reducerea taxelor și impozitelor și mai ales pentru investițiile din județul nostru”, a declarat Costică Macaleți.