Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a anunțat astăzi că la nivel central s-a decis amânarea alegerilor interne în toate organizațiile județene din țară, pentru a se putea pregăti scrutinele electorale parțiale.
„Conducerea centrală a luat decizia de a organiza alegerile interne după campania pentru scrutinul electoral din 11 iunie, dată în care vor fi alegeri parțiale în mai multe municipii, orașe și comune la nivel național. PSD dorește să se concentreze pe comunicarea problemelor de guvernare în toate localitățile unde vor avea loc alegeri și nu numai. Este mai important să avem consultări publice cu cetățenii și să le prezentăm ce am făcut în primele 100 de zile de guvernare și ce vrem să facem în continuare. Avem timp, după aceea, să ne ocupăm și de competiția noastră internă din cadrul partidului. Pe primul loc punem alegătorii și apoi rezolvăm și problemele politice. La primul Comitet Executiv Național al PSD se va decide data pentru fiecare conferință județeană”, a declarat Doina Federovici.