Dorohoi News Logo

Deputatul Costel Lupașcu vrea să aducă echipamente medicale performante pentru Spitalul Județean de Urgență Botoșani

costel lupascu

Deputatul PSD Costel Lupașcu, membru al Comisiei pentru Sănătate și Familie, a declarat astăzi că în urma discuțiilor purtate cu conducerea Spitalului Județean de Urgență Botoșani, s-a angajat că va face toate demersurile posibile la Ministerul Sănătății pentru achiziționarea de echipamente medicale de înaltă performanță, motivat de faptul că spitalul este deficitar în această privință.

„În calitatea mea de specialist în domeniul sănătății mă voi lupta pentru asigurarea unor condiții cât mai bune pentru toți pacienții din județul Botoșani. Programul de guvernare al PSD are un capitol dedicat dotării spitalelor județene cu aparate RMN sau Computere Tomograf și alte echipamente medicale avansate. Am vorbit despre acest lucru cu doamna director medical Angela Țurcanu, iar apoi am întocmit o listă cu echipamente care în opinia mea sunt absolut necesare pentru dotarea spitalului județean. Imediat după instalarea noului Guvern, voi merge cu lista la Ministerul Sănătății pentru a include acele aparate în programul de achiziții publice”, a afirmat Costel Lupașcu.

Social-democratul a subliniat că în prezent Spitalul Județean de Urgență Botoșani nu dispune de un aparat de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN), iar din acest motiv sunt puțini botoșăneni care au acces la aceste servicii medicale. „În momentul de față, Spitalul Județean de Urgență Botoșani suportă costuri relativ mari pentru decontarea investigațiilor RMN prestate de o firmă privată. Din acest motiv, doar un număr redus de pacienți botoșăneni pot beneficia de aceste servicii avansate. Nu e deloc normal pentru un spital de acest nivel, dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Spitalul Județean de Urgență din Botoșani merită și trebuie să dețină propriile echipamente, la fel ca alte spitale județene din România”, a explicat deputatul Costel Lupașcu.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web