Deputatul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat, mați, că de la 1 ianuarie vor fi introduse mai multe facilități fiscale pentru persoanele care desfășoară activități independente. Cele mai importante dintre acestea vizează reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% și introducerea unei cote de cheltuieli forfetare care nu va fi supusă impozitării.
„Obiectivul acestui Guvern de a aduce mai mulți bani în buzunarul românilor se va regăsi și în cazul persoanelor care desfășoară activități independente, nu doar pentru salariați. De la 1 ianuarie, pe lângă scăderea impozitării veniturilor de la 16% la 10% care se aplică și salariaților, cei cu activități independente vor mai avea o sumă forfetară, de circa 40% din totalul veniturilor, care va intra în categoria cheltuielilor necesare desfășurării activității și care nu va mai fi impozitată”, a declarat Marius Budăi.
Acesta a mai adăugat că în noul Cod Fiscal vor fi transpuse și alte promisiuni importante din Programul de guvernare, cum ar fi aceea ca plata contribuțiilor sociale să fie realizată ca persoană fizică, nu pe activitatea desfășurată.
„În prezent cei cu activități independente plătesc contribuții la pensie și sănătate în funcție de veniturile realizate prin activitățile desfășurate, ceea ce nu e normal pentru că la medic și la pensie se duce persoana, nu activitatea. Deci aceste contribuții trebuie stabilite de către persoana în cauză, cu condiția să fie cel puțin egale cu cele plătite pentru salariul minim pe economie. Dacă însă persoana vrea o pensie mai mare, atunci va putea să aleagă să plătească o contribuție mai mare”, a explicat deputatul PSD.
Potrivit acestuia, modificările regimului fiscal pentru persoanele cu activități independente vor duce și la o reducere substanțială a birocrației. „Dacă aceste contribuții nu se mai raportează la veniturile din aceste activități, atunci nu mai e nevoie nici de raportări lunare sau trimestriale, pentru a se calcula obligațiile de plată. Va fi suficientă o singură declarație pe an, care poate fi depusă până la finalul primului trimestru, în anul următor obținerii veniturilor”, a precizat Budăi.