Dorohoi News Logo

Costel Lupașcu: „Județul Botoșani inclus în primul program de screening al cancerului de sân inițiat de Ministerul Sănătății în 2018”

costel-lupascu

Deputatul PSD Costel Lupașcu a anunțat astăzi că județul Botoșani va fi inclus în primul program de screening al cancerului de sân pe care îl va demara la nivel regional Ministerul Sănătății începând cu 2018.

„În 2018 încep testările de screening al cancerului de sân, care beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă în valoare de 21 milioane euro. Proiectul se va desfășura în patru regiuni de dezvoltare, Nord Vest şi Vest, respectiv Nord Est şi Sud Est, deci inclusiv în județul Botoșani. Cel mai important este faptul că se va pune accent pe femeile din categoriile vulnerabile care locuiesc în mediul rural. Voi discuta din timp cu reprezentanții comunităților locale pentru a informa populația din aceste zone ale județului nostru. Este important să determinăm cât mai multe femei să participe la aceste testări, care în multe cazuri le pot salva viața”, a declarat Costel Lupașcu.

Programul de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân se va derula pe o perioadă de 5 ani și presupune testarea a peste 30.000 de femei, cu precădere a celor cu vârsta cuprinsă între 50 şi 69 ani. Astfel, se vor asigura gratuit servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea și confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte și preluarea în tratament a pacientelor confirmate cu leziuni mamare incipiente.

„Aceste acțiuni de prevenție au și un rol de educare și informare a femeilor, precum și de sprijinire și consiliere a celor diagnosticate cu această maladie. În același timp cu screening-ul cancerului la sân se vor derula alte patru programe naționale de prevenție pentru depistarea cancerului de col uterin, tuberculozei, hepatitelor B, C și D, precum și pentru screening prenatal. Am promis că vom promova programe de prevenție pentru depistarea bolilor cu impact mare asupra sănătății publice. Ne ținem de cuvânt. Este esențial să reducem incidența acestor afecțiuni deosebit de agresive și să avem sub observație toate persoanele care se încadrează în categoriile de risc”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

Localitățile din fiecare județ, în care se va desfășura proiectul pilot al screeningului pentru cancerul de sân, nu au fost încă stabilite. Ministerul vizează o acoperire cât mai largă a localităților, concentrându-se să furnizeze aceste servicii femeilor din zonele rurale și din categoriile socio-economice vulnerabile din mediul urban. În selecția comunelor și orașelor se va ține cont de recomandările specialiștilor din asistența medicală primară, precum și a medicilor implicați în diagnosticul și tratamentul cancerului de sân.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web