Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat miercuri că în lista celor 100 de obiective realizate în primele 10 luni de guvernare se regăsesc toate promisiunile asumate de PSD pentru pensionari în anul 2017. Potrivit deputatului social-democrat, acesta ar fi principalul motiv pentru care puterea de cumpărare a pensionarilor a crescut în acest an.
„Chiar și cei care ne critică trebuie să recunoască că PSD și-a îndeplinit toate promisiunile pentru pensionari prevăzute în calendarul din 2017. Nu spun că e suficient, pentru că milioane de pensionari aveau venituri foarte mici și mai e nevoie de mult mai mult pentru a ajunge să vorbim de pensii decente. Dar, ceea ce s-a făcut în acest an se simte efectiv în buzunarele pensionarilor. Dacă din majorările de pensii scădem inflația ajungem la o creștere medie a puterii reale de cumpărare cu 14,6% mai mult față de anul trecut”, a declarat Marius Budăi.
Potrivit deputatului PSD, măsurile pentru pensionari prevăzute în calendarul de guvernare din anul 2017 au fost creșterea punctului de pensie la 1.000 lei (de la 871 în 2016), scutirea de impozit pe venit pentru pensiile mai mici de 2.000 lei, eliminarea obligației de plată a contribuțiilor la asigurările sociale de stat pentru toți pensionarii și creșterea pensiei minime de la 400 lei la 520 lei, începând cu 1 martie 2017.
„Mai este o realizare de care nu s-a vorbit foarte mult, care care este foarte importantă pentru milioane de pensionari. E vorba de creșterea pragului de venit de la 700 lei/lună la 900 lei/lună pentru accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90% față de prețul de referință. Este o măsură de care beneficiază milioane de pensionari. În plus, s-au adoptat deja măsurile privind creșterea punctului de pensie la 1.100 lei de la 1 iulie anul viitor, precum și scăderea impozitului de la 16% la 10%, pentru venitul din pensii care depășește pragul de 2.000 lei”, a subliniat Budăi.