Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi a declarat astăzi că în urma adoptării legii prevenirii de către Camera Deputaților, for decizional pentru acest proiect, începe o nouă etapă a relaționării statului în relația cu oamenii de afaceri din țara noastră, bazată pe respect și încredere.
„Legea prevenirii înseamnă în primul rând mai mult respect arătat întreprinzătorilor care reprezintă principalul motor care creează locuri de muncă. După promulgarea legii de către domnul președinte Klaus Iohannis, nu se va mai aplica nicio amendă operatorilor economici fără a se derula înainte o acțiune de prevenire și se va întocmi un plan de remediere a deficiențelor identificate. Un lucru foarte important este acela că prin acest act normativ peste 75 de milioane de euro pe an vor rămâne în buzunarele antreprenorilor români. Aceasta este suma plătită anual de oamenii de afaceri pentru abaterile minore care le sunt imputate. Aceste fonduri vor putea fi utilizate pentru investiții și creșterea sau specializarea forței de muncă”, a declarat Marius Budăi.
Contravențiile la care face referire deputatul PSD s-au referit în principal la: eliberarea unor documente cu întârziere, nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit, indicarea preţurilor pe anumite produse într-un mod mai greu de citit, neafișarea orarului de funcţionare la intrarea în unitate, în mod vizibil din exterior sau redactarea incorectă a legitimațiilor de prezentare a vânzătorilor din anumite magazine.
În urma adoptării legii prevenirii pentru prima constatare a acestor contravenții, agenții comerciali vor fi sancționați cu avertisment și li se va solicita să urmeze un plan de conformare. Abia, după al doilea control, dacă aceștia nu vor remedia deficiențele constatate de organele de control vor fi sancționați cu amendă contravențională.
„Le mulțumesc tuturor întreprinzătorilor botoșăneni care au participat la consultările publice pe care le-am organizat și ale căror propuneri le-am susținut în cursul dezbaterilor din Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. Este o lege bună care instituie principiul bunei-credințe față de antreprenori. Sper ca din momentul în care va intra în vigoare, relația dintre stat și oamenii de afaceri să intre pe un făgaș normal, pe baza respectului și sprijinului reciproc”, a completat deputatul PSD.