Președintele PSD Botoșani, parlamentarul Doina Federovici, a declarat miercuri că Guvernul PSD+ALDE pregătește emiterea unor vouchere pentru reabilitarea caselor, respectiv pentru anveloparea acestora sau schimbarea ferestrelor tradiționale cu cele de tip termopan. Măsura ar urma să fie implementată în cursul acestui an.
„Este o măsură prin care România poate evita dezangajarea a 450 milioane de euro, fonduri europene disponibile în Programul Operațional Regional. În loc să pierdem acești bani, îi vom repartiza rapid către cei interesați să își reabiliteze termic locuința. Fondurile vor fi distribuite sub forma unor vouchere care nu vor putea fi utilizate decât strict în acest scop. Valoarea unui voucher va fi de circa 2.250 euro, adică peste 10.000 lei, iar în estimarea Guvernului vor fi circa 200.000 de beneficiari”, a declarat Doina Federovici, care a amintit că măsura se regăsește în lista celor 100 de proiecte pe care Executivul intenționează să le realizeze în cursul acestui an.
Senatorul PSD a subliniat că în acest fel Guvernul va fiscaliza o bună parte din piața materialelor de construcții utilizate pentru reabilitarea termică a locuinței, ceea ce va aduce mai multe venituri la bugetul de stat sub formă de taxe și impozite.