Dorohoi News Logo

Răzvan Rotaru deputat PSD: „Klaus Iohannis ignoră inițiativa a milioane de români care consideră că familia este formată dintre un bărbat și o femeie”

rotaru

Deputatul PSD Răzvan Rotaru, susținător al familiei formată dintre un bărbat și o femeie consideră inadecvată reacția președintelui României cu privire organizarea referendumului pentru revizuirea articolului 48 din Constituția României.

„Preşedintele Klaus Iohannis ignoră inițiativa cetățenească a celor 3 milioane de români care consideră că familia este formată dintre un bărbat și o femeie. Acesta a declarat în urmă cu câteva zile că nu e niciun motiv de grabă să fie organizat referendumul în luna mai. Nu se poate discuta efectiv de un termen pentru stabilirea referendumului până când legea de revizuire a Constituție nu e promulgată de Președintele Iohannis și apare în Monitorul Oficial. E necesar să se clarifice cât mai repede această chestiune, pentru că deja trenează de câțiva ani. Din acest motiv dezbaterile parlamentare vor fi parcurse în procedură de urgență, urmând ca decizia finală să aparțină poporului român”, a susținut Răzvan Rotaru.

În România conform datelor INS de la ultimul recensământ din 2011, 86% dintre români sunt de religie ortodoxă, a cărei dogmă respinge uniunile consensuale. 

„Eu susțin inițiativa cetățenească a celor 3 milioane de români care consideră că familia este formată dintre un bărbat și o femeie. Consider că unitate de bază a societății trebuie să fie familia care se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. Funcția principală a unei familii în societate este aceea de a aduce pe lume copii care la rândul lor să contribuie la bunăstarea societății. Atât în județul Botoșani, pe care îl reprezint în Parlament, cât și la nivelul României, datele statisticie arată că avem un spor natural negativ. De mai mulți ani România înregistrează un trend descendent în ceea ce privește natalitatea, astfel că numărul deceselor depășește în fiecare lună numărul nașterilor. Este datoria noastră ca oameni politici să ne preocupe dezvoltarea familiei și susținerea creșterii natalității, iar acest lucru se poate face numai prin căsătoria dintre un bărbat și o femeie”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.

În urma referendumului pentru modificarea articolului 48 din Constituția României, românii vor vota dacă sunt de acord sau nu cu înlocuirea sintagmei „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți” cu denumirea „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web