Parlamentarul social democrat Marius Budăi președinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a prezentat astăzi ultima evaluare realizată de Agenția de rating Moody’s prin care se reconfirmă ratingul de țară al României cu perspectivă stabilă. În următorii doi ani, agenția de rating prognozează o creștere a PIB-ului real cu 4% în 2018, respectiv de 3,5% în 2019.
„Evaluarea profesionistă a uneia dintre cele mai mare instituții de rating internațional confirmă buna performanță economică a României în guvernarea PSD-ALDE. Astfel se devoalează, dincolo de orice dubiu, politicianismul ieftin bazat pe demagogie, manipulare și intoxicare a opiniei publice, practicat de domnul președinte Iohannis și aliații săi din Opoziție. Evaluările efectuate de Moody’s demonstrează că mesajele partidelor din Opoziție prin care anunță că nu sunt bani de pensii și salarii nu se bazează pe realitate, ci au doar rolul de a induce panică și dezordine socială”, a declarat Marius Budăi.
În opinia deputatului PSD, președintele Klaus Iohannis și liderul PNL Ludovic Orban se descalifică repetat, rostind neadevăruri și calomnii la adresa PSD, care sunt contrazise mereu de realitatea economică.
„Consider că prin declarații de tip alarmist, Opoziția încearcă să alimenteze o dezbinare la nivelul societății, care este inutilă și periculoasă, întrucât generează instabilitate la nivel economic. Cine e mai credibil? O agenție internațională de rating pentru care acuratețea, profesionalismul, corectitudinea și prestigiul sunt vitale pentru existența ei sau mai mulți oameni politici care acuză și pun etichete pentru a reuși să creeze haos la nivel social și să răstoarne o coaliție de guvernare votată legitim de români?”, a încheiat deputatul social-democrat botoșănean.