Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru a anunțat astăzi că indiferent de toate discuțiile din interiorul PSD, prioritatea este programul de guvernare asumat.
„Dincolo de diferența unor puncte de vedere, fiecare lider sau membru de partid trebuie să se gândească în primul rând la angajamentele față de cetățeni. De aceea, voi face tot ce ține de mine pentru a informa și oferi suport tinerilor botoșăneni să acceseze programele dedicate acestora care vor fi lansate în perioada următoare de ministerele de resort”, a declarat Răzvan Rotaru.
În câteva zile se finalizează etapa de dezbatere publică și se intră în faza de aplicare efectivă a proiectului ”Investește în tine!”, prin care 25.000 de tineri pot lua credite fără dobândă și fără costuri, pentru dezvoltarea personală și profesională. Tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, care sunt înscriși într-o formă de învațământ, vor putea solicita credite fără dobândă, de până la 40.000 de lei, pentru cheltuielile de educaţie, sănătate, cultură sau sport. Durata creditului este de maximum zece ani, cu o perioadă de graţie de maximum cinci ani. Programul se adresează şi persoanele cu vârsta între 26 şi 55 de ani, care sunt în sistemul de învăţământ sau care urmează cursuri de reconversie profesională. Pentru aceștia limita de credit este de 35.000 lei. Toți beneficiarii pot lua în plus încă 20.000 de lei, dacă sunt angajaţi sau se angajează în timpul derulării programului. Programul ”Investește în tine!” susține integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi vizează creşterea ocupării cu 10.000 persoane în fiecare an.
„Fac un apel la toți tinerii din Botoșani care au accesat ediția din 2017 a programului Start-Up Nation. Au termen să depună documentele pentru decont până cel mai târziu la 29 septembrie. Nu va fi prelungit termenul limită de depunere pentru că urmează să se lanseze ediția din 2018 a programului. Finalizarea ediţiei 2017 a Start-Up Nation este o premisă esenţială pentru demararea ediţiei 2018 a programului”, a subliniat deputatul PSD.
La nivel național pentru Start-Up Nation 2017, au fost înregistrate 19.297 de planuri de afaceri, dintre care au fost verificate 10.000 de planuri de afaceri şi semnate 8.444 de contracte. Dintre acestea din urmă au fost semnate 4.538 de contracte în domeniul producţiei, 595 de contracte în domeniul IT, 2.522 de contracte în domeniul industriilor creative şi 789 de contracte în domeniul serviciilor.
Ministerul Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a contabilizat un număr de 21.019 noi locuri de muncă în economia românească create ca urmare a aplicării Start-Up Nation 2017, din care aproape 80% au fost ocupate de persoane din rândul şomerilor, absolvenţilor sau persoanelor defavorizate.
„Imediat ce apare procedura pentru ediția din 2018-2019 a programului voi începe să mă deplasez prin județul Botoșani pentru a informa tinerii și a le oferi suport dacă au nevoie ca să depună proiecte de afaceri, așa cum am făcut în momentul lansării ediției din 2017. I-am îndemnat și pe colegii mei parlamentari din celelalte județe să facă același lucru. Este important să ne implicăm fiecare în zona pe care o reprezentăm pentru a informa și oferi suport tinerilor care doresc se realizeze la ei acasă, în comunitate și nu în altă parte”, a arătat Rotaru.