Deputatul PSD Marius Budăi a anunțat astăzi că în urma majorărilor alocărilor bugetare și a plafoanelor stabilite pentru acordarea bursei „Bani de liceu”, mai mulți elevi din Botoșani vor beneficia în acest an școlar de suport din partea Ministerului Educației Naționale.
Totodată, ca urmare a semnării contractul de finanțare între Centrul Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic și Ministerul Fondurilor Europene, Programul „Bursa profesională” va continua să stimuleze participarea tinerilor la învățământul profesional și cel dual.
„În județul Botoșani avem în acest an școlar 2.404 elevi care beneficiază de programul Bani de liceu și 2.571 de tineri care primesc un stimulent financiar ca să învețe o meserie, iar când termină școala, au și loc de muncă asigurat. La nivel național din cei 80.132 de elevi din clasele IX-XI din învățământul profesional, inclusiv învățământul dual, 20% dintre aceștia provin din mediul rural. Îi încurajez pe părinți să își înscrie copiii în această formă de învățământ pentru a le da o meserie care să le asigure o siguranță la începutul carierei și să nu mai fie nevoiți să accepte orice job pentru a trăi”, a declarat Marius Budăi.
Săptămâna trecută ministrul Fondurilor Europene și ministrul interimar al Educației Naționale, Rovana Plumb a semnat două contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de 114 milioane euro pentru programele „Bani de liceu” și „Bursa profesională”
Astfel, din acest an școlar, fiecare beneficiar al programului „Bani de liceu” va primi, lunar, pe întreaga durata a cursurilor, suma de 250 lei/lunar, față de 180 lei/lunar, cât primea înainte. De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost majorată de la 150 la 500 lei/membru de familie.
Cel de-al doilea Program „Bursa profesională” are o valoare de 83 de milioane de euro și este dedicat asigurării suportului pentru elevii din învățământul profesional, inclusiv învățământul dual, fiind o modalitate de a promova în mod direct participarea la programe de educație şi formare profesională inițială.
„Mai avem multă treabă de făcut în domeniul educației, dar au început să se simtă efectele măsurilor pe care ne-am angajat că le vom adopta. Am susținut în Parlament alături de colegii mei proiectul de lege pe care l-a propus Guvernul pentru stimularea angajatorilor să creeze locuri de muncă pentru absolvenții de studii superioare și ucenici.Totodată, de anul acesta se aplică și legea internshipului care prevede că tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani pot să participe la stagii de practică plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni”, a subliniat parlamentarul social-democrat.