Dorohoi News Logo

Doina Federovici, președinte PSD Botoșani: „Județul nostru va fi reprezentat la nivelul Guvernului prin nominalizarea lui Marius Budăi la Ministerul M

1

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că în urma votului din Comitetul Executiv Național care a avut loc la Palatul Parlamentului, a fost validat pentru funcția de ministru al Muncii și Justiției Sociale, deputatul social-democrat Marius Budăi.

„Suntem în primele 5 organizații din țară ca rezultat al votului la ultimile rânduri de alegeri. Este pentru prima dată când județul Botoșani are reprezentanți în instituțiile importante din administrația centrală. Colegul nostru, Marius Budăi a avut suportul întregii Organizații PSD Botoșani pentru această poziție. Îl susținem în aplicarea tuturor măsurilor și programelor prin care va continua aplicarea programului de creștere a salariilor și pensiilor. Poziția de ministru a Muncii și Justiției Sociale este o funcție cu foarte multă responsabilitate întrucât această instituție coordonează activitatea din tot sistemul de muncă și protecție socială”, a declarat Doina Federovici.

Județul Botoșani a obținut cel mare buget din țară pentru drumurile județene în 2017, în urma demersurilor pe care le-a făcut Marius Budăi în Comisia pentru buget, finanțe și bănci, iar la finalul anului trecut alături de colegii de la PSD Botoșani a susținut și a convins parlamentarii să voteze pentru asigurarea fondurilor necesare pentru începerea lucrărilor la drumul național Botoșani Târgu-Frumos.

„Am încredere că va face față la toate provocările de la acest minister foarte important și va reprezenta cu demnitate județul nostru în Guvernul României. Are o experiență consistentă în acest domeniu pentru că a lucrat permanent în sistem, de la începutul carierei și până în momentul în care a fost ales deputat și a condus Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților. La fel cum a procedat în perioada în care a condus Casa Județeană de Pensii Botoșani, când a fost în permanentă legătură cu pensionarii din Botoșani, sunt sigură că tot așa va face și acum, iar ușa dânsului la minister va fi permanent deschisă”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web