Dorohoi News Logo

Deputatul Costel Lupașcu „PNL este ÎMPOTRIVA dezvoltării județului Botoșani’’

lupascu

Bugetul de stat pentru anul 2019 votat în Parlament de către parlamentarii PSD reflectă realitatea economică şi socială din acest moment din România şi, de asemenea, concepţia politică şi programul politic al alianţei care a câştigat în mod foarte clar alegerile parlamentare.

Anul 2019 va fi un an al investițiilor, iar după doi ani de majorări consistente de pensii și salarii, preocuparea cea mai importantă a PSD o reprezintă în mod firesc investițiile. Astfel, pentru județul Botoșani sunt prevăzute investiții în infrastructura de transport, finanțarea modernizării drumului DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos, iar pentru Moldova este important că prin buget s-au alocat bani pentru studii de fezabilitate  pentru Autostrada Unirii A8. În sistemul de sănătate – bugetul este centrat pe investiţii, întregistrăm o creștere de 6 miliarde de lei față de anul 2018, în agricultură și, desigur, în proiectele de dezvoltare locală s-au făcut alocări corespunzătoare. Am ținut cont de vocea cetățenilor și am croit un buget care să răspundă așteptărilor acestora.

Parlamentarii PNL Botoșani demonstrează încă o dată că nu sunt capabili să înţeleagă măsurile care au adus bani în plus în buzunarele românilor şi au crescut investițiile în județul Botoșani.

„Parlamentarii PNL sunt ÎMPOTRIVA dezvoltării județului Botoșani. Probabil şi-ar fi dorit, în 2019, un buget bazat pe tăierea salariilor şi a pensiilor şi pe majorarea fiscalităţii, spre deosebire de bugetul construit de PSD, care este orientat spre prosperitatea cetățenilor și dezvoltarea investițiilor în județul Botoșani. La momentul votării bugetului pentru anul 2019, liberalii botoșăneni au votat ÎMPOTRIVA modernizării drumului DN 28B Botoșani-Târgu Frumos și împotriva finanțării lucrărilor la Autostrada Unirii A8. Dornici de a fi  pe prima pagină a ziarelor,  de câteva zile cei de la PNL duc o campanie mincinoasă. Din păcate pentru ei, cei de la PNL nu înțeleg faptul că cetățenii nu au încredere în ei! În acest an, Guvernul PSD a alocat cu peste 15 miliarde lei mai mult pentru investiții. Botoșănenii văd că parlamentarii PNL blochează orice, fără să fi avut nici măcar o singură inițiativă corectă și constructivă, care să fi adus ceva bun pentru cetățeni! Din păcate, liberalii nu se gândesc niciodată la cetățeni și la binele României ci la propriul interes și la propriul buzunar, încercând să dezinformeze într-un mod mincinos. Astfel își dovedesc incompetența și ineficența caracteristică. În rest, doar minciună, scandal și demagogie!’’

Votul pentru buget a avut o dublă semnificaţie - este în mod firesc şi corect orientat spre priorităţile şi urgenţele judeţului Botoșani, dar are în vedere şi nevoile cetăţenilor în general, dezvoltarea, evoluţia socială şi economică la nivel naţional, demersuri de corelare şi sincronizare cu politicile europene.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web