Dorohoi News Logo

„Casa română de comerț agroalimentar Unirea – soluția salvatoare pentru fermierii, producătorii și procesatorii români, pe piața produselor agroalimen

senator lucian trufin

Lucian Trufin, secretarul Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, aduce în atenția fermierilor, producătorilor și procesatorilor autohtoni o măsură concretă de sprijin a acestora, în concurența neloială cu marii retaileri de pe piața românească a comerțului cu produse agroalimentare.

Inițiativa constă în înființarea Societății Naționale "Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA", având ca scop principal creșterea consumului de produse alimentare fabricate în România prin înființarea unei rețele naționale de magazine care să poată concura cu hipermarketurile și supermarketurile străine, pe o piață estimată la 20 de miliarde euro anual.

„Această societate pe acțiuni de interes național, cu capital integral de stat, s-a constituit prin Hotărârea Guvernului nr. 933/2018, iar importanța sa este dovedită de faptul că la mai puțin de trei luni de la înființare, avem în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern, care arată determinarea și implicarea totală a Guvernului PSD – ALDE, prin majorarea capitalului social al Societății Naționale “Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA” - S.A. cu suma de 93.000.000 lei. Cel mai important aspect în ceea ce privește finanțarea acestei societăți este reprezentat de faptul că această majorare nu presupune un efort financiar suplimentar pentru bugetul de stat”, a declarat parlamentarul botoșănean.

Această măsură se regăsește în programul de Guvernare al PSD și demonstrează interesul pe care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale îl manifestă pentru valorificarea produselor agroalimentare românești, precum și pentru crearea unor strategii de dezvoltare și susținere a domeniului agroalimentar național. 

Scopul inițiativei îl reprezintă atât crearea unei rețele naționale de magazine capabilă să aprovizioneze piața internă cu produse agroalimentare de origine autohtonă, cât și înființarea unei rețele de centre regionale de însilozare, depozitare și procesare industrială pentru a asigura sortarea, ambalarea și depozitarea în condiții corespunzătoare a produselor agricole ce urmează a fi comercializate, dar și creșterea valorii adăugate a acestora, prin procesare industrială.  

„Pe o piață comercială relativ bine organizată prin regulamente și directive europene, în care marii retaileri ocupă aproximativ 80% din piața produselor agroalimentare en detail prin aplicarea fără menajamente a practicilor comerciale neloiale față de producătorul și procesatorul român, funcționarea și realizarea obiectivelor Casei romane de comerț Agroalimentar Unirea reprezintă colacul de salvare pentru agricultura și industria agroalimentară românească. Casa română de Comerț Agroalimentar Unirea poate și trebuie să fie un sprijin pentru fermierii, producătorii și procesatorii români drept pentru care susțin dezvoltarea și operaționalizarea acesteia”, a afirmat senatorul PSD Lucian Trufin.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web