Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că toate proiectele aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru localitățile din județul Botoșani sunt în desfășurare în diverse stadii de realizare.
„În acest moment investițiile din județul Botoșani aprobate și finanțate de Guvern sunt în derulare, fie la nivel de licitație, sau de proiectare, fie la nivel de lucrări începute sau finalizate. În orașul Bucecea au fost alocate peste 9 milioane de lei pentru construcția și dotarea unei școli noi cu 8 săli de clasă, în care vor învăța 240 de copii, a unei grădinițe cu program prelungit pentru 50 de preșcolari și asfaltarea a peste 6 km de drumuri locale. Încep să se vadă rezultatele muncii depuse de primari, de parlamentarii social-democrați din Botoșani și de colegii din Guvern. Pentru investițiile din orașul Bucecea, implicarea domnului primar Țâmpău Andron, care a depus la timp toate documentele, dar și a subsecretarului de stat botoșănean de la Ministerul Dezvoltării, Angel Gheorghiu a contat foarte mult”, a declarat Doina Federovici.
Școala cu clasele I-VIII va fi construită pe o suprafață de 1.160 mp, va avea parter și etaj, 8 săli de clasă, cancelarie, secretariat, cabinet medical și grupuri sanitare. Unitatea de învățământ va fi dotată cu mobilier nou, calculatoare, imprimante, centrală termică proprie și echipamente pentru cabinetul medical. Licitația a fost finalizată, lucrările vor începe în două săptămâni și au termen de finalizare 18 luni.
De asemenea, urmează să se scoată din nou la licitație și construcția grădiniței cu program prelungit din Bucecea, care va fi ridicată pe o suprafață de 402 mp și va fi dotată cu mobilier nou, centrală termică proprie, bucătărie proprie. În prima fază nu s-a prezentat nicio firmă la licitație și s-a reluat procedura.
La nivelul infrastructurii rutiere, până la finalul anului vor fi modernizați peste 6 km de străzi din oraș. În prezent sunt finalizate lucrările de asfaltare și se lucrează la rigolele de pe marginea drumurilor.
„În ciuda tuturor criticilor venite de la partidele din Opoziție care preferă să ne atace în permanență, fără să facă nimic, guvernarea PSD se ține de cuvânt și duce la capăt fiecare obiectiv de investiții aprobat, dovada fiind decontarea la timp de către minister a facturilor pentru toate obiectivele realizate prin Programul Național de Dezvoltare Locală” a explicat președintele PSD Botoșani.