Deputatul PSD Botoșani Răzvan Rotaru a anunțat vineri 27 septembrie, că în urma solicitărilor repetate pe care le-a adresat ministrului Transporturilor, s-a luat decizia ca din luna octombrie să se reintroducă vagoanele de dormit la trenurile care fac legătura între București și Botoșani.
„Este important că botoșănenii vor putea circula în condiții decente până la București, astfel că se vor putea odihni pe tot parcursul călătoriei, fără să fie nevoiți să coboare din tren la Verești și să schimbe vagonul. Îmi voi lua bilet și eu luna viitoare pentru a mă deplasa la București și a vedea dacă sunt respectate și condițiile de călătorie în aceste vagoane. Voi face în continuare demersuri pentru a se începe modernizarea căilor de rulare pe calea ferată care leagă județul nostru de Iași și Suceava”, a declarat Răzvan Rotaru.