Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat ieri că s-au încheiat procedurile de evaluare și a fost stabilit un constructor pentru refacerea drumului național DN 29D, Botoșani - Ștefănești.
„Ne-am ținut de cuvânt și am arătat toți parlamentarii PSD de Botoșani că suntem interesați să rezolvăm problemele principale de infrastructură rutieră de la nivelul județului Botoșani. Ministrul Transporturilor și-a respectat angajamentul față de botoșăneni și a emis Hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici în aprilie, a scos la licitație lucrarea și a alocat fondurile necesare pentru a începe asfaltarea acestei șosele. Investiția se ridică la peste 55 de milioane de euro pentru 42 de km de drum național”, a anunțat Doina Federovici.
Obiectivul de investiții cuprinde modernizarea întregului traseu dintre Botoșani și Ștefănești, începând cu lucrările de consolidare, colectare și evacuare a apelor pluviale, lărgirea carosabilului și amenajarea de trotuare în localitățile traversate, precum și turnarea de covor asfaltic nou.
„Este un obiectiv important pentru botoșăneni. Drumul Botoșani-Ștefănești reprezintă principala legătură cu partea de est a județului pentru cei care au domiciliul în localitățile traversate de acest tronson, respectiv Stăuceni, Victoria, Drislea, Trușești, Gurada și Cucuteni, cât și pentru toți cei care vor să ajungă la Vama Stânca Costești sau să aibă o rută alternativă către Iași”, a declara Doina Federovici.
Comandat de PSD
Executat de dorohoinews.ro
CMF: 31190008