Dorohoi News Logo

Comunicat - PSD Botoșani: Fiecare vot contează! Vă așteptăm alături de noi pe toți botoșănenii cu bună credință care l-ați votat pe Mircea Diaconu să

comunicat

PSD Botoșani face un apel public la toți botoșănenii care au votat în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale cu Mircea Diaconu să vină alături de PSD pentru susținerea candidatului Viorica Dăncilă, care a demonstrat că este interesată de județul Botoșani în perioada în care a fost prim-ministru.

„Membrii și simpatizanții social-democrați își doresc aceleași lucruri de la un președinte pe care le-a evocat și maestrul Mircea Diaconu: să nu se repete 5 ani cu Iohannis și să nu se schimbe nimic, să nu se continue un al treilea mandat al lui Traian Băsescu, să nu ajungă la Cotroceni un președinte ca Iohannis care a fost primul om care a încălcat și negat Constituția României, deși trebuia să fie garantul respectării legii fundamentale a statului român. PSD își dorește la fel ca maestrul Mircea Diaconu, ca la Cotroceni să fie un președinte care să genereze echilibru, pace și liniște în România și nu unul care să provoace crize, să ceară căderi de guvern și să intervină brutal în spațiul public. PSD susține un președinte care să nu mai genereze ură și dezbinare între români, să nu mai împartă cetățenii între ai mei și alții, între peneliști și pesediști, un președinte al tuturor românilor, al părinţilor şi bunicilor noştri care au construit România de astăzi, așa cum își dorește și maestrul Mircea Diaconu. Acel președinte poate să fie numai Viorica Dăncilă!” au declarat membrii PSD Botoșani

Botoșănenii nu trebuie să uite că în 2014 maestrul Mircea Diaconu a fost sacrificat de PNL pentru a-i face loc pe listă fratelui domnului Florin Țurcanu, actualul liberal, Mihai Țurcanu, care a uitat cu totul de județul Botoșani. 

Botoșănenii nu trebuie să uite decizia Curții de Apel București care a admis candidatura lui Mircea Diaconu pentru Parlamentul European, înscris în competiție ca independent, după ce PNL a refuzat să-l includă pe lista proprie. 

„Acum 5 ani s-a făcut dreptate de două ori! Pe de o parte s-a făcut dreptate față de deciziile Biroului Electoral Central și ale Agenției Naționale de Integritate care au respins fără motiv candidatura domnului Diaconu. Pe de altă parte, s-a făcut dreptate față de decizia politică a PNL de a-l exclude de pe lista proprie de candidați eligibili, deși dânsul a făcut foarte multe pentru PNL. PNL a inventat un pretext ca să-l înlăture pe Mircea Diaconu de pe lista candidaților eligibili, pentru a-i face loc fratelui președintelui Consiliului Județean Botoșani din 2014, Mihai Țurcanu. PNL l-a sacrificat pe maestrul Mircea Diaconu. PNL a motivat excluderea lui Mircea Diaconu prin faptul că o invalidare a candidaturii acestuia ar fi lipsit partidul de reprezentanți în secțiile de votare, pentru că lista de candidați nu ar fi fost completă. În realitate, această condiție pentru desemnarea reprezentanților în secțiile de votare este valabilă doar la alegerile locale. De fapt, știm bine că domnul Țurcanu a făcut presiuni mari la București ca fratele său să intre pe lista candidaților eligibili. Și iată că a reușit să-l impună pe locul lăsat liber de domnul Mircea Diaconu. Până la urmă, Mihai Țurcanu a ajuns europarlamentar, dar nu a fost interesat deloc de soarta niciunui botoșănean”, se arată în comunicatul PSD Botoșani.

Comandat de PSD
Executat de dorohoinews.ro
CMF: 31190008

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web