Dorohoi News Logo

Comunicat PSD Botoșani: „Trebuie să ieșim din logica cu județul Botoșani, roșu sau galben! Toți botoșănenii trebuie tratați la fel și să simtă că viaț

psd-botosani

PSD Botoșani le mulțumește tuturor botoșănenilor care au ieșit la vot, indiferent de candidatul pe care l-au ales! 

PSD a câștigat alegerile în județul Botoșani în 42 de localități.

Respectăm votul fiecărui cetățean. Rezultatul obținut la nivelul județului Botoșani ne obligă să fim mai prezenți în relația cu locuitorii din fiecare localitate. 

Deși suntem în Opoziție, nu vom abandona niciun moment problemele importante care trebuie rezolvate pentru județul Botoșani. Aici ne referim la susținerea obiectivelor de investiții privind modernizarea drumurilor, extinderea rețelelor de utilități publice, apă, canal, gaze, reabilitarea și dotarea școlilor, grădinițelor, dispensarelor medicale și a căminelor culturale și toate investițiile aflate în desfășurare în acest moment sau care au fost aprobate în guvernarea PSD și trebuie să înceapă.

Atât la nivel parlamentar, cât și la nivel local vom urmări și vom pune presiune publică pe reprezentanții PNL să finalizeze toate obiectivele de investiții din județul Botoșani care au fost aprobate și finanțate în guvernarea PSD. 

Trebuie să ieșim din logica cu județul Botoșani, roșu sau galben! Toți botoșănenii trebuie tratați la fel și să simtă că viața lor se îmbunătățește! Considerăm că botoșănenii s-au săturat de ceartă și gâlceavă între politicieni și își doresc lucruri concrete, cel mai important fiind creșterea nivelului de trai de la an la an.

Atât cât putem prin mijloacele legale pe care le avem la dispoziție nu vom lăsa PNL să ia măsuri de austeritate împotriva botoșănenilor. Ne vom opune oricărei măsuri pe care președintele Iohannis și Guvernul Orban le vor lua împotriva românilor! 

În perioada imediat următoare vom prezenta public botoșănenilor din fiecare localitate stadiul investițiilor la nivel de județ și de localitate și împreună cu aceștia vom monitoriza finalizarea acestor obiective. Acolo unde vor exista întârzieri sau blocări ale finanțărilor vom atrage atenția la nivel public și vom pune presiune să fie depășite toate problemele.    

Așteptările botoșănenilor din fiecare localitate sunt foarte mari și sunt justificate pentru că toți au dreptul la un nivel de trai mai bun și la condiții civilizate: acces la apă curentă, la gaze, la drumuri modernizate, la școli și grădinițe reabilitate și dotate, la aparatură nouă la Spitalul Județean și așa mai departe.

PSD a demonstrat în aproape 3 ani de guvernare că este în stare să aducă investiții în județul Botoșani în fiecare comunitate locală, prin ambulanțele noi care au fost achiziționate, prin dotările cu RMN, Computer Tomograf și aparatură pentru sălile de operații, prin modernizarea secției de urgență de la Spitalul Mavromati, prin școlile și grădinițele nou construite și reabilitate, prin dispensarele medicale refăcute, prin construcțiile de locuințe ANL în mai multe localități din Botoșani, prin asfaltările de drumuri locale și multe altele.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web