Dorohoi News Logo

Lucian Trufin: „Alooo, Ministerul Agriculturii, APIA, Prefectură, lăsați recomandările, creați proceduri și nu-i puneți aiurea pe drumuri pe fermieri”

Comunicat 10.04.2020

Ne aflăm în plină perioadă de depunere a cererilor unice de plată la APIA, iar în contextul actual provocat de pandemia de COVID-19, se vede clar că nu a fost stabilită o procedură pentru depunerea acestora în vederea obținerii subvențiilor pe suprafața de teren și pentru sectorul zootehnic.

„În urma deciziei de a întrerupe relația cu publicul cer public conducerii APIA să stabilească proceduri de lucru ferme și clare de colaborare între APIA, PRIMĂRII, FERMIERI și celelalte instituții publice cu responsabilități în acest proces de eliberare a documentelor necesare, astfel încât fermierii pe de o parte să depună în termen util cererile pentru obținerea subvenției agricole și pe de altă parte să fie protejați atât ei cât și angajații instituțiilor”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

În opinia senatorului social democrat procedurile de lucru trebuie să stabilească câteva aspecte concrete și anume:

1.Pentru obținerea și transmiterea adeverinței dar și a altor documente necesare, de la primării, pentru depunerea Cererii Unice de Plată, conform programărilor, funcționarul APIA responsabil de acel UAT va colabora cu compartimentul agricol din cadrul UAT-ului pe baza unui protocol.

2. Pentru fermierii care nu au acces la sistemul informaticși nu pot să acceseze aplicația IPA Online în vederea completării și digitizării informațiilor necesare pentru Cererea Unică de Plată 2020, APIA să colaboreze cu primăriile pentru a găsi soluțiiși modalități de completare a acestei cereri.

3. Pentru obținerea documentelor necesare, care sunt eliberate de alte instituții sau terțe părți, în vederea obținerii sprijinului pe alte pachete precum sprijinul cuplat vegetal sau sprijinul pentru sectorul zootehnic este necesară crearea unei proceduri suplimentare între aceste instituții, pentru transmiterea acestora, evitând deplasarea fermierilor.

„Faptul că în acest moment nu avem o procedură clară, iar ministrul agriculturii nu a înțeles nici până acum că cetățenii sunt reprezentați de către primar și nu de către secretar, așa cum a fost transmis prin adresele oficiale emise de către prefecturiși faptul că nu au înțeles că primăriile sunt cele care pe de o parte iși cunosc foarte bine fermierii și pe de altă parte au toate resursele necesare pentru a-i  sprijini ne arată haosul în care suntem astăzi și lipsa de profesionalism și responsabilitate față de cei care ne oferă nouă hrana atât de importantă, mai ales în aceste vremuri.

Fac un apel către instituțiile responsabile să creeze proceduri clare și lucrative pentru că și fermierii noștri trebuie să respecte ordonanțele militare, să se protejeze, să nu piardă timp pe la ghișee și uși închise, fiindcă ei trebuie să fie pe câmp pentru a efectua la timp lucrările agricole care nu au cum să întârzie” a mai completat senatorul Lucian Trufin.

politic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web