Deputatul PSD Răzvan Rotaru condamnă ipocrizia liberalilor care au atacat PSD pentru trecerea tacită a legii ținutului secuiesc în Camera Deputaților.
„PNL a uitat că din cauza unui coleg de-al lor parlamentar s-a închis Parlamentul. PNL a uitat că toți deputații și senatorii PSD s-au refugiat în vilele de protocol și nu s-au prezentat la vot nici pentru învestirea propriului Guvern! PNL a uitat că a blocat Parlamentul timp de aproape două luni, în timp ce parlamentarii PSD au venit săptămânal în Plenul Senatului și Camerei Deputaților! Rușine PNL pentru mârșăviile de care dați dovadă în fiecare zi! Ipocrizia și manipularea nu au limite la liberalii care au blocat prin atacarea la Curtea Constituțională toate legile votate de PSD în Parlament pentru protejarea populației!”, a declarat Răzvan Rotaru.
Parlamentarul botoșănean consideră că a venit timpul ca PSD să reacționeze public și să închidă o dată pentru totdeauna subiectul autonomiei solicitate în fiecare an de către UDMR și folosit în scop electoral de PNL.
„România este și va rămâne în actuala formă de organizare ca stat unitar, independent și indivizibil. Recunosc și susțin o singură țară și un singur stat unitar care se numește România, cu un singur Guvern, un singur Parlament și o lege care este aceeași pentru toate județele țării. Autonomia teritorială pe care o tot solicită UDMR este un lucru neconstituțional şi de neacceptat. Niciodată, așa ceva nu se va întâmpla, atâta timp cât PSD este reprezentat în Parlamentul României! Niciodată nu va exista un ținut secuiesc și nici o altă formă de autonomie etnică pe teritoriul țării noastre”, a subliniat deputatul PSD.
Comunicat de presă