Parlamentarul social-democrat Tamara Ciofu a anunțat astăzi că 100 de senatori și deputați de la toate formațiunile politice au semnat pentru inițiativa legislativă pe care a elaborat-o pentru extinderea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap până la vârsta de 18 ani.
„Am depus inițiativa legislativă pe care am elaborat-o pentru extinderea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru minori până la vârsta de 18 ani. Copiii cu autism au nevoie de îngrijire paliativă permanentă. Având în vedere că în Legea nr. 448/2006 privind drepturile de asistenţă socială pentru persoanele cu dizabilităţi se stabilește că termenul de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap pentru copiii cu anumite dizabilități este de minimum 6 luni şi maximum 2 ani, am apreciat că pentru minorii care suferă de tulburări din spectrul autismului trebuie să luăm în considerare majorarea acestui termen până la împlinirea vârstei de 18 ani, întrucât recuperea completă a acestora nu va fi realizată niciodată. Astfel, modificarea legislativă prevede că pentru copiii cu handicap, a căror afecțiune se încadrează în patologia bolilor degenerative, lipsa unui membru în urma amputației, tulburările din spectrul autismului, certificate de medicul de specialitate, Comisia pentru protecţia copilului stabileşte un termen de valabilitate a certificatului valabil până la vârsta de 18 ani.”, a declarat Tamara Ciofu.
Ca medic pediatru, deputatul PSD atrage atenția asupra importanței pe care familia și comunitatea o are în viața unei persoane cu autism.
„Această afecțiune este una ireversibilă în cele mai multe cazuri. De aceea pentru integrarea în societate a acestor copii, cea mai importantă este responsabilitatea familiei. Efectele autismului și a tulburărilor de dezvoltare care împiedică socializarea pot fi diminuate acolo unde se poate, atât timp cât există toleranță, deschidere și apropiere. Astfel, apreciez că în cazul copiilor cu autism se impune prelungirea perioadei valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap până la împlinirea vârstei de 18 ani. E absurd să punem pe drumuri la câteva luni familiile acestor copii și să le cerem documente și tot felul de hârtii. Părinții trebuie să fie permanent alături de copiilor lor, nu să umble pe la tot felul de comisii și ghișee”, a subliniat Tamara Ciofu.
Comunicat de presă - PSD